„Atunci și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. ” Maleahi 3:16
Perioada de izolare a produs printre alte neajunsuri și o redescoperire a nevoii de comunicare. Foarte adesea în foamea noastră de socializare spunem cuvinte cu o rapiditate cu care nici noi nu le mai prindem sensul, sau punem întrebări la care nici nu avem de gând să aflăm răspunsul, sau întrerupem pe cel care vorbește, sau…
Vorbim numai pentru nevoia noastră de comunicare! Dar fenomenul vorbirii tocmai prin aceasta este golit de scop și semnificație.
În limba ebraica nu exista expresia a spune, a povesti, ci expresia ebraica vine de la cuvântul essaper ( לתת אבן חן ) și implică în traducere o expresie: a da o piatră prețioasă, a da o bijuterie.
Mă întreb adesea cum arată cărțile de aducere aminte, lăzile cu comori pe care noi le scriem (adunăm) în fiecare zi în casele noastre, sau în bisericile noastre. Câte rafturi din biblioteca de aducere aminte din Ceruri sunt simplă maculatură demnă de condamnarea noastră, sau câte lăzi în care am presupus că am adunat comori sunt pline cu nisip sau cu zgură.
Cât de bogați am fi pe Pământul acesta daca am fi conștienți de onoarea pe care Dumnezeu ne-a făcut-o dăruindu-ne harul de a putea sa vorbim inteligibil!
Câte pietre prețioase am poseda dacă în loc să aducem „jertfa nebunilor”(Eclesiastul 5:1) am da o bijuterie!
Mă zguduie realitatea din Comentariu Biblic AZȘ, redat în My Bible la expresia din Eclesiastul 5:1:”Nebunii” la care se face referire aici „fac rău” când intră în „casa lui Dumnezeu”, pentru că nu-și păzesc „piciorul” și nu sunt dispuși „să asculte”. Ei nu sunt conștienți de Acela în prezența Căruia stau (v. 2), se gândesc la lucruri vremelnice și ca urmare cuvintele lor sunt adesea nesăbuite, pripite și multe. Aceia care vin la biserică atât de inconștienți de prezența lui Dumnezeu încât cugetă la lucruri obișnuite și vorbesc despre lucruri obișnuite, sunt numiți aici de către înțelept ca fiind „nebuni. ”
Închinarea lor nu e decât o simplă formalitate.
„Doamne dă-ne harul să dăruim pietre prețioase și să nu mai aducem jertfa nebunilor!”
Alex Stamatie, Master Ghid – Conferința Transilvania de Nord
