Cum să scap de înec?

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” Exodul 20:2,3

Poate că ai citit și ai auzit aceste versete de multe ori sau le știi chiar pe de rost. Dar te-ai gândit vreodată ce înseamnă ele pentru tine? Eu tot timpul mă gândeam doar la ieșirea poporului evreu din Egipt și nu îmi imaginam că asta are vreo legătură cu viața mea. Dar acum mi-am schimbat părerea.
 
Pentru ca un om aflat în pericol de înec să fie salvat, trebuie întâi să fie imobilizat. De ce? Pentru că se zbate atât de tare încât este aproape imposibil ca salvamarul să îl poată salva. Dacă nu se liniștește el, trebuie să îl liniștească salvamarul, uneori într-un mod neplăcut.

La fel se întâmplă și în viața noastră de zi cu zi. Fiecare avem niște lucuri cu care ne luptăm. Avem un Egipt în care suntem, unde zeul nostru nu este Dumnezeu, ci un alt idol. Suntem într-un Egipt unde știm clar că anumite lucruri pe care le facem nu Îi plac lui Dumnezeu și Îl întristează, dar noi continuăm să le facem pentru că ne plac. Și asfel, punând alte lucruri pe primul loc, unde este Dumnezeu?

Poate că ne luptăm cu acești idoli, aceste lucruri plăcute nouă și neplăcute Lui. Poate că noi chiar am încercat de multe ori și ne-am zbătut cât de mult am putut să scăpăm de ele. Atât timp cât noi ne rugăm, dar nu acceptăm intervenția Lui, facem ca omul în pericol de înec: el vrea să fie salvat, cere ajutorul, dar nu îl acceptă în modul în care este oferit. Ca Dumnezeu să realizeze minunea în viața noastră, să ne scoată din Egipt, să ne salveze de înec, trebuie să nu ne mai încredem în puterea noastră, în metodele noastre. Trebuie să Îi cerem Lui Dumnezeu să lupte pentru noi, să intervină cu puterea Lui în viața noastră și să Îi dăm Lui controlul absolut. Atât timp cât eu că mă zbat singur, crezând că astfel voi reuși să înving, se va întâmpla exact opusul: voi fi învins și voi rămâne în Egipt.

Lasă-L pe El să îți spună azi: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din…, menționând aici situațiile din care te-a scos până acum și din care vrei să te scoată astăzi.

Rebeca Marin, Explorator

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor