„Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti!” Exodul 20, 8.
Vă doriți să petreceți timp cu persoana dragă vouă? Aveți nevoie ca cineva să vă amintească să doriți acel timp? Este în gândul, sufletul vostru! Abia reușiți să rezistați fără el sau ea…
În cuvintele anterioare Dumnezeu este cel care inițiază această comunicare, de a petrece împreună o zi întreagă, când vrea să ne atingă sufletul, să ne ajute să-L putem iubi așa cum El ne iubește pe noi. Este gata să facă minuni să-L cunoaștem mai bine, să ne apropiem de el.
Printre multiplele provocări ale vieții la un moment dat uităm chiar și de persoanele dragi nouă…De aceea Isus spune: „Adu-ți aminte…” Dumnezeu m-a condus în providența Lui, să-L cunosc pe El în mod personal încă la vârsta de 13 ani.
Sabatul era și este o zi specială pentru mine și familia mea. Chiar dacă vremea comunismului a trecut și există mai multă libertate, sunt și astăzi diferite provocări, care ne îngreunează păzirea sabatului așa cum dorește Dumnezeu.
Eram la facultate și urma examenul de licență. Am observat că este programată într-o zi de sâmbătă. Mi-am amintit de experiențele anterioare, când Domnul a rezolvat problemele fie ore, teze, examene din ziua de Sabat. Am pus din nou problema în mâinile Lui. M-am decis să vorbesc cu decanul universității despre situație, să văd dacă să mă înscriu sau nu la licență. Numai secretara era în birou și când i-am spus despre problema mea, m-a tratat rece, chiar agresiv. Am ieșit și m-am așezat pe o bancă să-l aștept decanul. Mă rugam pentru călăuzire divină.
Secretara a intrat într-un birou alăturat și cca peste cinci minute a ieșit, a venit la mine. Pe un ton foarte amabil și politicos mi-a spus să mă înscriu liniștită, că se va rezolva situația. Vă dați seama ce am simțit. Colega mea, care era cu mine se mira și nu reușea să înțeleagă schimbarea petrecută. Eram numai zâmbet, bucurie și recunoștință față de Domnul Isus. A rezolvat: s- au format două comisii de examinare, și au examinat toți studenții in ziua de vineri. Avem un Dumnezeu minunat. Adu-ți aminte…
Kristof Maria, Conducător de Zona – Conferința Transilvania de Sud