„O inima veselă înfrumusețează fața…” Proverbe 15:13
Mama a avut în luna octombrie ziua de naștere, iar tata și noi i-am adus niște trandafiri minunați de culoare roșie și roz. Nu erau încă în floare, dar erau niște boboci mari ca mingile de tenis și miroseau atât de bine a proaspăt! Au fost împachetați într-o folie transparentă cu o felicitare semnată de tata și mult sclipici în jurul lor. Mama a plecat în căutarea unei vaze și a pus apă în ea, a dezlegat ambalajul în care erau florile și încetul cu încetul le-a pus acolo.
Ce bine arătau! Cât de frumos au decorat acei trandafiri sufrageria noastră! La fiecare vizită pe care o primeam, se făcea un comentariu despre trandafiri. Odată deschiși, emanau și mai mult parfum. Lui tata i-a trecut prin minte să facem o fotografie lângă ei, pentru că erau frumoși.
Într-o dimineață ne-am trezit și am observat că petalele se desprinseseră de pe flori cu totul. Tulpinile nu mai erau drepte. În schimb păreau moi și s-au îndoit de parcă s-ar fi uitat la pământ. Trandafirii nu ne mai înseninau sufrageria, nu mai emanau mireasmă. Păreau mohorâți și chiar urâți. Atunci am înțeles mesajul pe care îl scrisese tata când i-a dat mamei trandafirii. Suna cam aşa: „Ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de tine draga mea, nu este frumusețea ta care va fi cu siguranță trecătoare, ca acești trandafiri, ci inima ta iubitoare pentru noi, despre care știu că va dura veșnic. ”
Frumusețea mamei mele nu era legată de părul ei, nici de silueta ei, nici de ochii ei, nici de hainele pe care le purta. Frumusețea ei se afla în inima umilă, slujitoare, generoasă, răbdătoare, înțeleaptă și iubitoare pe care o avea. Amintiți-vă, dragi exploratori, că „inima veselă înfrumusețează fața”. (Proverbe 15:13)
Frumusețea oamenilor se estompează ca florile de trandafir, este trecătoare. Singurul lucru care durează este INIMA TA.
Simona Adriana Anca, Ghid Asistent – Conferința Transilvania de Nord