Atunci, Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: „Iată-mă!”
1 Samuel 3:4
Era o zi cu soare de februarie, dar destul de friguroasă. Mă pregăteam să plec de acasă să iau copiii de la școală. Îmi puneam în geantă lucrurile necesare unui astfel de drum, în timp ce am dat peste 10 lei rătăciți prin geantă. Atunci, am zis:
Eu: Doamne, are cineva nevoie de acești bani?
D: Pune-i în geantă și fii pregătită să îi oferi.
Eu: Ei na, și eu, ce întrebare!
Dau să îi pun în portofel, dar gândul a insistat.
D: Lasă-i la îndemână.
Eu: Doamne, 10 lei? Dacă erau 100 de lei mai ziceam.
D: Of!
Eu: Bine!
M-am urcat în mașină și am plecat. Pe drum vedeam diverse persoane și mă tot întrebam dacă nu cumva aceea era persoana căreia trebuia să-i ofer acei puțini bani. Când aproape ajunsesem la destinație, mi-a zis:
D: Ea este!
Era o doamnă cu o geantă mare neagră pe umăr, cu un picior puțin ridicat, iar în mână avea niște hârtii și un pix sprijinite de geanta grea. Scria ceva. Mi-am dat seama că era doamna poștaș.
Am oprit mașina pe trotuar, am luat cei 10 lei și m-am dus la ea întrebând-o dacă vreodată cineva i-a mulțumit în mod special pentru ceea ce face (cu siguranță nu e ușor să cari, zi de zi, o geantă plină cu plicuri). Pentru că răspunsul ei a fost nu, i-am spus că vreau să o fac eu acum. După câteva cuvinte de mulțumire, i-am oferit cei 10 lei. I-a luat, mi-a zâmbit și mi-a mulțumit.
Nu știu ce a făcut cu banii sau dacă îi trebuiau sau nu, însă bucuria pe care am simțit-o că am vorbit cu această doamnă depășește cu mult valoarea celor 10 lei.
Provocare: Citește întreg capitolul 3 din 1 Samuel și rămâi conectat azi cu Isus ca să-ți descopere la fiecare pas ce decizii să iei.
autor: Emima Bucur
