IUBEȘTE PE ISUS!

Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.
Luca 9:23

Citește Marcu 10:17-23, apoi continuă să citești devoționalul.

Când am citit ultima oară această relatare, mi-am dat seama de un lucru: Isus enumeră a doua parte din Legea celor zece porunci întrebându-l pe acel om dacă le-a păzit, începând de la porunca a cincea. După cum știi, primele patru se referă la Dumnezeu și la cinstirea Lui.

Cu siguranță, Isus cunoștea inima acestui om și, ca un învățător bun, așa cum spune și omul care a venit la El, încearcă să-i arate mai întâi celui cu care vorbește că a făcut bine ce a făcut până acum. Chiar și interlocutorul lui Isus răspunde afirmativ. Însă Isus dorește să treacă acum la o altă etapă. Să-L conștientizeze că mai are de făcut ceva, că trebuie să continue procesul de transformare a vieții.

Când omul a aflat că trebuie să-L urmeze pe Isus, nu i-a plăcut. Până acum fusese în frunte, condusese, dăduse ordine. Nu își dorea să depindă de altcineva. Dacă ar fi dat „tot ce avea”, ar fi însemnat să rămână cu nimic, ar fi trebuit să-L iubească pe Isus și să se încreadă în El neavând nimic.

„Există ceva ce n-ar trebui niciodată să uităm: într-un fel sau altul, împlinirea normelor fără a-L iubi pe Isus este posibilă — o dovedesc atâția —, însă este imposibil să-L iubești pe Isus și să nu împlinești și normele.

Deci, care ar trebui să fie primul nostru interes, marea noastră țintă? Să-L iubim pe Isus din toată inima și așa să fim incapabili să facem ceva ce L-ar întrista pe Mântuitorul.

Prin urmare, viața noastră ar fi una de ascultare.” (Iet,p)

Alege să-L iubești pe Hristos, și te vei bucura de o purtare exemplară. Dragostea transformă!

Provocare: Alege în mod special o activitate pe care să o faci astăzi și care să demonstreze că-L iubești pe Isus.

autor: Emima Bucur

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor