PREDĂ-ȚI INIMA LUI!

Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini și astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul și slujiţi-I numai Lui, și El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”
1 Samuel 7:3

„În iunie 1842, domnul Miller și-a prezentat cea de-a doua serie de prelegeri în biserica de pe strada Casco, din Portland. Eu am considerat că este un mare privilegiu pentru mine să particip la aceste adunări, deoarece căzusem în descurajare și nu mă simțeam pregătită să mă întâlnesc cu Mântuitorul. Miller era un vorbitor captivant, iar îndemnurile lui li se potriveau atât celor ce se declarau creștini, cât și celor nepocăiți și erau pline de putere. Uneori, atmosfera adunărilor sale era de o solemnitate atât de profundă, încât devenea copleșitoare. Mintea nenumăraților ascultători era pătrunsă de simțământul crizei iminente a evenimentelor care aveau să urmeze în istoria omenirii. Mulți cedau în fața convingerii inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Bărbați cu părul cărunt și femei în vârstă își căutau cu pași slăbiți locuri în sală. Oameni aflați în puterea maturității, tineri și copii, toți erau profund tulburați. Suspine, plâns și voci care rosteau laude la adresa lui Dumnezeu se înălțau laolaltă de pe altarul de rugăciune.

Eu am crezut cuvintele solemne rostite de slujitorul lui Dumnezeu și mă durea inima când cineva li se opunea sau făcea din ele un subiect de batjocură. Am participat adesea la aceste adunări și am fost convinsă că Domnul Isus urma să vină în curând pe norii cerului, dar marea mea frământare era aceea că nu mă consideram pregătită să-L întâlnesc. Gândurile îmi erau preocupate continuu de subiectul sfințirii inimii. Mai presus de orice, doream cu ardoare să primesc această mare binecuvântare și să simt că sunt pe deplin acceptată de Dumnezeu.” (SDVM)

Chiar dacă nu știm când va fi sfârșitul lumii, sfârșitul fiecărui suflet poate fi oricând. Hristos îți adresează astăzi chemarea, drag explorator, de a-L accepta ca mântuitor și de a te pregăti pentru cer.

Provocare: Invită astăzi un coleg sau un vecin la tine acasă (cerând voie părinților) și cântă-i trei imnuri de la explo. Spune-i despre provocarea de azi și, dacă va fi cazul, ce înseamnă explorator.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video