Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.
Ezechiel 36:26
„Să presupunem că, într-o zi, un lup începe să observe viața oilor și, după un anumit timp, ajunge la concluzia că cel mai bun mod de viață este viața oilor și decide să li se alăture. Pentru asta, se acoperă cu o piele de oaie și începe să trăiască cu oile. Cum credeți că se va simți când va veni ora mesei, iar oile vor paște cu plăcere iarba verde? Crezi că el va fi încântat să mănânce iarbă?
Să presupunem, de asemenea, că el este un lup cinstit și că nu vrea să dea înapoi în fața deciziei luate. Crezi că după cinci sau zece ani va ajunge să învețe să îi placă iarba? Nu, sigur că nu, pentru că el este lup, cu gusturi de lup și cu natura unui lup.
Să continuăm să ne imaginăm viața lupului în mijlocul oilor. La început poate că se va strădui să trăiască exact așa cum trăiesc oile, deși totul este contrar firii sale. Dar timpul trece, entuziasmul deciziei luate se micșorează și, în cele din urmă, după un an sau doi, nu mai reușește să rămână legat de un stil de viață străin firii sale. Așa că, într-o zi, în timp ce oile dorm, se ridică în liniște și pleacă.
Departe de turmă, își dă jos pielea de oaie și trăiește ca un lup. După ce a dat frâu liber instinctelor, se întoarce, își pune iarăși pielea de oaie și în ziua de Sabat este împreună cu oile, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nimic? Ba da, s-a întâmplat și el știe asta, de aceea plânge în tăcere.
Într-o zi, nemaiputând suporta acest fel de viață, strigă din adâncul inimii sale: «O, Doamne, Tu știi că vreau să fiu oaie cu adevărat, dar Tu cunoști adevărata-mi fire, sunt un lup, m-am născut un lup, nu am vină că m-am născut așa. Dar, Doamne, Te rog, nu mai vreau să fiu lup, vreau să devin oaie cu adevărat. Fă ceva pentru mine!»
Iar Dumnezeu face minunea transformării. Cu o atingere miraculoasă, transformă acest lup într-o oaie adevărată, cu inimă de oaie, cu minte de oaie.” (Cum să trăiești cu un tigru)
Provocare: Discută cu părinții și propune-le ca, timp de câteva ore, înainte de culcare, să faceți schimb de roluri: tu să te comporți ca și cum ai fi părinte (dacă mai ai frați sau surori, ia-i alături de tine), iar părinții să ia rolul de explorator.