DISCUTĂ ȘI DESPRE EL!

Rugaţi-vă pentru noi, căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.
Evrei 13:18

Cu bucurie și mare plăcere am făcut cunoștință cu I. Un suflet cald și un chip foarte frumos. O domnișoară căreia degetele i se plimbă pe claviatura unui pian cu mare dăruire și care pune suflet în cântecele ei.

După un timp am putut să-i scriu un mesaj la care a răspuns cu la fel de mare căldură. Cu ocazia diverselor evenimente, am mai schimbat câteva cuvinte, însă într-o zi Dumnezeu mi-a făcut surpriza de a putea sta de vorbă cu ea aproape o oră.

Atât eu, cât și ea am povestit ce mai făcuserăm în ultima vreme, despre greutățile prin care am mai trecut, despre cum Dumnezeu a mai lucrat în viața noastră…

La finalul discuției, I m-a întrebat foarte degajată:

— N-ai vrea să ne rugăm înainte să încheiem discuția noastră?

A fost o idee extraordinară. M-am rugat eu pentru ea, și ea pentru mine. Am mulțumit lui Dumnezeu pentru minutele în care am discutat, am așezat viețile noastre în mâna Lui și am cerut călăuzirea Duhului Sfânt. A fost un moment extraordinar.

Întrebare: De ce ne-am rugat?

Pentru că discuția anterioară rugăciunii a fost și despre Dumnezeu. Dacă noi am fi discutat doar despre viață, copii, serviciu, … fără a-L implica pe Dumnezeu, cu siguranță nu ne-am fi rugat. Rugăciunea a fost o încoronare a discuției noastre.

Atunci când tu discuți cu un prieten, cu un coleg, cu un vecin sau chiar cu membru al familiei și vorbești și despre Dumnezeu, ai puterea și convingerea că rugăciunea ar fi punctul-cheie al discuției voastre. Dar dacă discuția a fost doar despre cele trecătoare, scoțând în evidență puterea și eul personal, rugăciunea nu își are rostul.

PS. Dacă cumva cel cu care ai vorbit nu obișnuiește să se roage, asigură-te că după ce ai încheiat discuția și ai plecat nu ai uitat să înalți o rugăciune ca Dumnezeu să lucreze la inima acelei persoane prin ceea ce tu i-ai spus.

Provocare: De fiecare dată când vei povesti cu cineva astăzi, povestește și despre Dumnezeu, despre cum a condus El un anumit lucru în viața ta, iar dacă va fi posibil, înalță o rugăciune scurtă oriunde veți fi.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video