De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoșii, în adunarea celor neprihăniți.
Psalmii 1:5
Citește Psalmul 1. Încearcă să-l memorezi.
Te întrebi de ce am ajuns din nou la Psalmii capitolul 1? Uite, îți răspund.
De mică am fost fascinată de rimele și poveștile din poezii, iar bunicul meu era maestru la acest capitol. Nu o singură dată m-am dus la el să îl rog să îmi recite câte o poezie-poveste. Îmi plăcea foarte mult. Ba chiar am încercat să le scriu ca să le învăț și eu, dar pentru că nu le-am repetat atunci, nu le-am învățat… mai țin minte doar firul poveștii. Ce bine mi-ar fi prins să știu acum să le spun copiilor mei o astfel de poezie din memorie.
Cu cât mai mult cuvântul lui Dumnezeu / Legea lui Dumnezeu / dragostea lui Dumnezeu trebuie să o învățăm. Și pentru că s-ar putea ca tu să continui cu întrebarea: Dar de ce îmi trebuie să știu pe de rost? Am să-ți răspund. Am să-ți dau pe scurt doar trei motive:
1 – Memorarea dezvoltă creierul (știi cum e vorba: „Pune mintea la contribuție.”).
2 – Dumnezeu îți poate aminti niște texte care să te încurajeze la vreme de necaz.
3 – Atunci când vei fi pus în fața unei situații în care să dai mărturie, îți va fi mult mai ușor, dar vei fi și mai credibil, redând texte din Scriptură.
Și uite așa am ajuns să îți spun ție, exploratorule care citești, că „în ziua judecății” (pe pământ pot fi multe momente în care oamenii te vor judeca și te vor trage la răspundere) vei putea ține „capul sus” pentru că tu știi să argumentezi ceea ce spui, dar și să rămâi de partea celor buni, să rămâi neprihănit, alegând zi de zi să stai de partea lui Hristos.
Provocare: Cere unui prieten, frate, părinte, bunic, vecin, explorator (sau în cadrul Școlii de Sabat) să spuneți pe rând, textele biblice pe care le știți din memorie. Repetiția este mama învățăturii.