LASĂ O AMPRENTĂ!

Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.
2 Timotei 2:1

Am fost binecuvântată cu trei mătuși și doi unchi doar din partea mamei, plus alții din partea tatălui. Îmi face o deosebită plăcere să îi întâlnesc și să stăm să vorbim, să mâncăm și să ne jucăm. O dată pe an ne întâlnim pe malul unui râu din județul Bacău și ne bucurăm împreună.

Într-o vară, când ne-am dus la întâlnirea de familie, am fost și până acasă la una dintre mătușile mele care locuiește în satul unde au locuit bunicii Nadiei Comăneci. Da, ai citit bine — Nadia Comăneci.

Ah! Deși am mai vizitat-o pe această mătușă și altă dată, acum, unul dintre verișori ne-a surprins pe mine și familia mea: ne-a dus în curtea unde au locuit bunicii Nadiei. O căsuță modestă, o curte nu prea mare, într-un sat liniștit, la poalele munților. Dar… ce e mai frumos acum îți spun: În acea curte era un colțișor care i-a fost dedicat Nadiei: trei bârne pe care gimnasta exersa zilnic când mergea la bunici.

Uitându-mă la locul respectiv, m-a cuprins un sentiment tare frumos, mai ales gândindu-mă la cât de mult a muncit această copilă pentru a realiza niște performanțe atât de mari.

Drag explorator, fă-ți un colțișor al tău de rugăciune și de muncă. Lasă-te cuprins de performanțele pe care le poți atinge alături de Hristos. Peste ani, dacă va mai ține acest pământ, să își amintească cei din jur de performanțele pe care le-ai ajuns.

Provocare: Citește despre viața Nadiei Comăneci. Poți învăța ceva de la ea?

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor