Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină’?”
Geneza 3:1
„Marea luptă. Întreaga omenire este acum implicată într-o mare luptă între Hristos și Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa și la suveranitatea Sa în univers. Acest conflict a început în ceruri, atunci când o ființă creată, înzestrată cu libertatea de alegere, prin înălțarea de sine, a devenit Satana, vrăjmașul lui Dumnezeu, și a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. Satana a introdus spiritul răzvrătirii în lumea noastră, ducându-i pe Adam și pe Eva să păcătuiască. Păcatul omului a dus la distrugerea chipului lui Dumnezeu în omenire, la dezordine în lumea creată și, în cele din urmă, la distrugerea acesteia prin potopul care a cuprins întreaga omenire. Urmărită de întreaga creațiune, această lume a devenit scena conflictului universal, din care, în cele din urmă, Dumnezeul dragostei va fi îndreptățit. Pentru a ajuta pe poporul Său în acest conflict, Hristos trimite Spiritul Său cel Sfânt și îngeri credincioși să-l călăuzească, să-l apere și să-l susțină pe calea mântuirii” (Apocalipsa 12:4-9; Isaia 14:12-14; Ezra 28:12-18; Geneza 3; Romani 1:19-32; 2 Petru 3:6; 1 Corinteni 4:9).
De-a lungul vieții, adică în fiecare secundă, această luptă se duce cu tine și în tine. Prin alegerile pe care le faci, te poziționezi de partea cui lupți. Nu ai de luptat cu săbii și pistoale, ci ai de luptat cu muzica pe care o asculți, cu filmulețele pe care le vizionezi, cu vorbele pe care le rostești, cu atitudinea pe care o adopți în fața părinților, a colegilor, a vecinilor și a tuturor necunoscuților.
Alege să te lași condus de Duhul lui Dumnezeu pentru a lupta de partea binelui și a putea primi darul mântuirii.
Provocare: Citește din Biblia ta toate trimiterile de mai sus. Subliniază-le sau pune-le un semn la acele versete care îți sunt ușor de înțeles și explicat.