PUNE CREDINȚA LA ÎNCERCARE!

Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
Romani 10:17

Joseph Bates s-a născut în Rochester, Massachusetts, pe 8 iulie 1792. Tatăl său, de asemenea, numit Joseph, a fost voluntar în Războiul de Independență, iar mama sa a fost fiica lui Barnaba Nye, din Massachusetts. În iunie 1807, Bates a navigat ca băiat de cabină pe o navă nouă, comandată de Elias Terry, numită Fanny, la Londra. Acesta a fost începutul carierei de marinar a lui Bates.

În 1811, Bates a fost luat prizonier. După eliberare și-a continuat cariera, devenind în cele din urmă căpitan de vas. În timpul unei călătorii, el a citit o copie a Bibliei pe care soția lui i-a pus-o în bagaj. În 1839, el a acceptat învățăturile lui William Miller, care spunea că Isus vine în curând.

Bates a devenit cunoscut sub numele de „apostol al Sabatului” și a scris mai multe broșuri cu privire la acest subiect.

Joseph Bates a fost un susținător puternic al lui James White și al darului profetic, despre care credea că s-a manifestat în viziunile primite de tânăra Ellen G. White.

A fost unul din fondatorii Bisericii Adventiste. A participat la discuțiile de începuturi despre Sabat; și pentru că nu ajungeau la un consens, în timp ce se rugau, Ellen White a fost luată în viziune și îngerul i-a spus să citească Leviticul 23:2 ca să poată înțelege care este voia Lui. După acest episod, toți au fost de acord că Sabatul este a șaptea zi.

Acest om avea o credință tare ca oțelul. A avut o mulțime de experiențe cu Dumnezeu, mergând în diverse locuri pentru evanghelizare.

La un moment dat, deși nu avea niciun ban în buzunar, a simțit cum Dumnezeu îl trimite într-o anumită localitate. S-a dus la gară, s-a urcat în tren și, fără să spună ceva, a venit cineva la el, i-a dat cinci dolari, apoi a plecat. Joseph I-a mulțumit lui Dumnezeu, și-a cumpărat bilet de călătorie și a reușit să ajungă cu bine la destinație ca să poată face lucrarea Lui.

Joseph Bates a murit pe 19 martie 1872, în Battle Creek, Michigan, cu speranța revenirii lui Isus.

Îți doresc să experimentezi astăzi cum lucrează El în viața ta. Pune-ți credința la încercare.

Provocare: Citește Leviticul 23:2. Pregătește-te pentru Sabat încă din timpul săptămânii, ca atunci când vine a șaptea zi și în locuința ta să fie Sabat.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor