RĂMÂI MODEST!

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Efeseni 2:8-9

Jean Baptiste Volumier era concertist la curtea regelui Augustus al Saxoniei la începutul secolului al XVIII-lea.

Cu toate acestea, în 1717, existența confortabilă a lui Volumier a fost dată peste cap de un vizitator al curții — Louis Marchand, despre care se spunea că este cel mai bun clavecinist din Franța. A fost invitat să cânte în fața regelui, care a fost atât de impresionat încât i-a făcut imediat lui Marchand o ofertă pentru o poziție profitabilă la curte. Pentru Volumier, noul clavecinist însemna competiție. Nu numai atât, dar era și notoriu de vanitos și arogant, cu o reputație de om impulsiv – o adevărată primadonă. Să lucrezi alături de Marchand era exclus, dar Volumier avea un plan. I-a trimis o invitație omologului său de la curtea din Weimar, un muzician pe nume Johann Sebastian Bach. Bach a acceptat imediat.

Răspunzându-i, Bach l-a provocat pe Marchand la un concurs. El a expus într-o scrisoare termenii provocării: fiecare bărbat îi punea celuilalt o serie de sarcini muzicale, inclusiv teme de improvizat și stiluri de imitat. Marchand a acceptat provocarea.

Vestea concursului, înfrumusețată fără îndoială de Volumier, a ajuns la curtea regelui Augustus. Regele a fost de acord să participe și a promis câștigătorului un premiu de 500 de taleri.

Ziua concursului de la marele palat al contelui Flemming a venit. Bach a sosit la timp și concursul era gata să înceapă. Însă, după o lungă așteptare, contele Flemming a trimis un mesager după Marchand. Când mesagerul s-a întors a spus ca francezul a fugit. Dându-și seama că avea să sufere o înfrângere umilitoare, deoarece auzise între timp de faima lui Bach, Marchand plecase deja spre Paris. Concursul a fost oprit, iar Volumier și-a atins scopul – a scăpat definitiv de Marchand.

Bach a reușit să profite la maximum de situație. Avea încă un public nerăbdător, alcătuit din unii dintre cei mai puternici nobili din Saxonia, așa că, în loc de concurs, nobilii ascultători au fost tratați cu un recital, Bach demonstrându-și abilitățile de improvizație pe care și le perfecționase pentru competiție.

De-a lungul timpului, Bach a fost prea modest ca să se laude cu această victorie, însă numele lui este cunoscut în toată lumea, în timp ce arogantului Marchand i s-a cam pierdut urma.

Rămâi modest indiferent de situație.

Provocare: Mergi la un adult din familia ta și roagă-l să-ți spună trei lucruri pe care le apreciază la tine. Ai grijă, nu „te umfla în pene”.

(Întreaga poveste: https://www.classicfm.com/composers/bach/guides/bach-v-marchand-duel-never-was/)

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor