Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Iacov 1:12
„Ce este ispita? Este tot efortul pe care îl face inamicul de a ne duce în păcat. Însă ispita nu este păcat. Nimeni nu trebuie să se simtă păcătos pentru faptul că este ispitit. Dacă ești întins în pat și dintr-odată îți apare un gând păcătos în minte, nu-i nevoie să te gândești că ești pierdut și să te condamni pentru faptul că un gând negativ ți-a venit în minte pentru o secundă sau două. Ellen White are o ilustrație foarte simplă în privința aceasta: „Nu poți evita”, spune ea, „ca păsările să zboare pe deasupra capului tău, dar le poți împiedica să își facă cuib în el”.
„Există multe tipuri de ispite. În realitate, Satana are o fabrică de ispite. Acolo sunt elaborate ispite personalizate, specifice pentru fiecare individ. Iar cel rău cunoaște foarte bine partea slabă a fiecărei ființe umane. Pentru unul va fi alcoolul, pentru altul invidia, pentru altul drogurile, pentru altul sexul fără limită, pentru altul telefonul. În fine, lupta noastră este împotriva unei ființe inteligente care ne cunoaște originile, mediul în care am crescut, însușirile transmise ereditar de către părinții noștri. Va face totul ca să ne înșele. Se va ascunde în spatele unui cântec senzual, în spatele unei fete frumoase, al unui tânăr minunat sau al unei teorii fascinante. Se va îmbrăca în lumină, dacă va fi necesar. Pentru scopurile sale, orice merge. Scopul scuză mijloacele.
Însă tot ce va face ca să te înșele este doar o ispită, iar ispita nu este păcat.” (Iet)
Dumnezeu promite că îți dă ajutor, oricât de puternice ar fi ispitele Satanei. Prin puterea Sa, poți birui.
Provocare: Ia niște pixuri și hârtie și, împreună cu un explorator, un coleg, un vecin de vârsta ta, joacă x și o, biscuitele, spânzurătoarea sau avioanele (Poți găsi pe net cum se joacă.).