RĂBDAREA

… cu toată smerenia și blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste…
Efeseni 4:2

Din punctul meu de vedere, am de muncit la capitolul răbdare. Uneori rostesc acest verset în minte ca să reușesc să mă abțin să intervin într-o discuție. Alteori mi-l spune soțul atunci când unul din copiii mei mă întreabă a nu știu câta oară de ce nu îl las la desene animate. Alteori simt cum mi-l șoptește Duhul Sfânt încercând să-mi amintească faptul că și eu uneori mă opresc la semafor când se pune portocaliu. Tu cum stai cu răbdarea?

Demult, P se grăbea să ajungă la biserică conducând cât putea de repede. Ajungând la o stație de plată, merse pe culoarul cu cele mai puține mașini. Din păcate, doamna care conducea mașina nu reușea să facă plata ca bariera să se poată ridica. Scăpase banii, iar ca să poată ieși din mașină să-i ia, a dat mai în spate toate mașinile din rând, a coborât și se tot fâstâcea cu plata. P scoase mâna pe fereastră și-i făcu semn să se grăbească.

Când în sfârșit plecă, P înaintă și opri să plătească, dar casierul îi spuse:

— Nu e nevoie să mai plătiți, doamna care tocmai a plecat a plătit pentru dumneavoastră văzând că ați salutat-o. Își cere scuze că nu a putut să vă salute, dar se grăbea. Tocmai ce a aflat că fiul ei a avut un accident grav și nu reușea să se liniștească.

Răbdarea își face apariția atunci când interiorul este schimbat. Dacă doar exteriorul este schimbat, nu are niciun efect asupra noastră. Isus spunea: „Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor și de orice fel de necurăţie” (Matei 23:27).

Atunci când interiorul este plin, se revarsă în exterior, iar cei din jur văd diferența. Nu este suficient să fii îmbrăcat elegant și curat, să ai cravata de explo la gât și să zici că ești explorator adevărat. Dacă atunci când ai de așteptat sau când trebuie să nu vorbești, nu reușești să rămâi calm, mai ai de lucru în interior… Hristos abia așteaptă pas cu pas să te transforme, să locuiască în inima ta.

Provocare: Desenează în agenda ta ceva care să reprezinte răbdarea. Poartă în minte această imagine întreaga zi.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor