Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme și nu te speria de ei, căci sunt o casă de îndărătnici!”
Ezechiel 3:9 p.p.
Hai să-ți amintești (înveți) ceva despre roci și minerale.
„Este de neconceput să ne gândim că am putea trăi fără minerale. Hrana, hainele, casele, transportul, comunicaţiile şi orice alt domeniu al vieţii are la bază mineralogia sau este strâns legat de aceasta.
Valoarea comercială a unora dintre aceste minerale este mare. Fierul, arama, aurul, argintul şi multe alte minerale sunt recunoscute ca fiind printre cele mai importante. Domeniul construcţiilor ar suferi foarte mult dacă nu ar exista mineralele de calciu. Varul este, probabil, cel mai valoros. Calcarul este folosit în componența cimentului, în agricultură, pentru fluxul furnalelor, în rafinarea zahărului şi în multe alte domenii. Gipsul, un alt mineral de calciu, este folosit la fabricarea plasticului, a hârtiei, a vopselei, a tapetului.
Nu trebuie să trecem cu vederea valoarea pietrelor preţioase. Diamantele sunt de obicei primele pietre preţioase la care ne gândim, dar există multe alte pietre preţioase: varietăţi de beril, rubinele, safirele, turmalina, opalul, turcoazul, jadul, agatul, pietrele preţioase din familia cuarţului (ca de exemplu: ametistul, citrinul, aventurinul).
În cazul diamantului, varietăţile perfect transparente sunt folosite ca pietre preţioase, iar cele impure sunt folosite ca abrazive, la armarea obiectelor de tăiat, de forat etc. Rubinele din ceasuri sunt, de obicei, pietre preţioase, deşi cele artificiale le-au înlocuit pe scară largă pe cele veritabile.
Pietrele preţioase aduc un surplus de frumuseţe unei colecţii de roci. Unii colecţionari au obiceiul să arate atât piatra brută, cât şi pe cea şlefuită.
Rocile sunt folosite în construcţii, canalizări, drumuri, betoane.
Mineralele sunt folosite pentru încălzire, la diferite maşini, bijuterii, tacâmuri.”
Tu ești un diamant. Dumnezeu dorește să te folosească la răspândirea dragostei și a frumuseții Lui. Fii dispus ca, în lumina dragostei lui Isus, să reflectezi cea mai bună și curată lumină.
Provocare: Decorează o piatră ca semn de mulțumire la adresa lui Dumnezeu că ești atât de important pentru El.