Portarul îi deschide și oile aud glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le scoate din staul. După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
Ioan 10:3-4
Deși ți-am mai vorbit despre ceea ce urmează să-ți spun, aleg să repet pentru că este foarte important: învață să ascuți glasul Lui. Gândește-te că ești legat la ochi și este cineva care tot timpul îți spune pe unde trebuie să mergi; așa este și cu vocea Duhului Sfânt: nu știm viitorul, dar ca să mergem în siguranță, El ne vorbește, ne îndrumă… Ei bine! Uite:
Eram în vizită la părinții mei, pe care îi respect foarte mult și pentru care mă rog mereu. Sâmbătă dimineața ne-am dus la biserica din sat. La amiază, într-un moment de liniște, m-am rugat scurt:
— Doamne, ce să fac? Cum trebuie să mă comport? (Pentru că sunt sigură că și această rugăciune tot de la El a venit, imediat a venit și răspunsul.):
— După ce se va termina predica după-amiază, rămâi în biserică, vei vorbi cu cineva.
Mi-a fost destul de greu să fac asta. Nu mai fusesem de mult în biserica unde am crescut și abia așteptam să mai vorbesc cu oamenii de acolo… însă am stat.
Am mai schimbat câteva vorbe cu unii, cu alții, dar se grăbeau să meargă afară la aer. Când mai rămăseseră doar cinci-șase persoane…, mă uitam pierdută și m-am ridicat să ies și eu, însă mi-a ieșit în cale o doamnă și m-a salutat. I-am zâmbit, i-am pus mâna pe umeri și, privind-o în ochi, i-am spus:
— Fața dumneavoastră îmi pare cunoscută, de unde sunteți?
Atât ne-a trebuit: am stat de vorbă mai bine de 30 de minute acolo, după care am mers împreună pe jos spre casă.
Era o doamnă cu suflet mare din București, care venise în vizită la părinții ei, mutați în satul unde eu am crescut… Acum, în momentul în care scriu acest devoțional, abia aștept să aflu de ce Dumnezeu a îngăduit să stau de vorbă cu acea doamnă. Sunt sigură că are un plan frumos cu noi.
Îți amintești de ce am zis că-ți povestesc această întâmplare? Dacă nu îți mai amintești, citește încă o dată începutul devoționalului.
Ascultă glasul Lui, și El „te va duce la ape de odihnă”.
Provocare: Roagă-L fierbinte pe Dumnezeu să-ți spună ce poți face în acest Sabat pentru a îndeplini planul Lui cu tine azi. Ascultă-I glasul și pune în practică.