FII CONECTAT LA VIȚĂ! (II)

Rămâneţi în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot așa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine.
Ioan 15:4

Voi sunteți tot așa de dependenți de Domnul Hristos pentru a trăi o viață sfântă, după cum este mlădița dependentă de viță pentru a crește și a aduce roadă. Despărțiți de Hristos nu veți avea viață. Singuri nu veți avea putere să rezistați ispitei sau să creșteți în har și în sfințenie. Rămânând însă în El, veți putea înflori. Trăgându-vă viața din El, din viața Lui, nu veți putea fi nici leneși și nici neroditori. Veți fi atunci asemenea unui pom sădit lângă apa unui râu.

Mulți consideră că trebuie să facă ceva, să aibă o parte în lucrarea de mântuire. Ei s-au încrezut în Hristos pentru iertarea păcatelor, dar acum caută ca prin propriile lor eforturi să trăiască o viață neprihănită. Orice efort de felul acesta va da greș. Domnul Hristos spune că „fără Mine nu puteți face nimic”. Creșterea noastră în har, bucuria noastră, puterea de a fi folositori: toate acestea depind de unirea noastră cu Hristos. Prin comuniunea noastră cu Hristos, rămânând în El zi de zi și ceas de ceas, numai așa vom putea crește în har. El este nu numai Autorul, dar și Desăvârșitorul credinței noastre. Hristos trebuie să fie Cel dintâi, Cel de pe urmă și totul în toate. El trebuie să fie cu noi nu numai la începutul și sfârșitul căii noastre, ci la fiecare pas. David spunea: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin” (Psalmii 16:8).

Pune-L și tu pe Isus înaintea oricărei situații, decizii, lucru, și vei avea izbândă.

Provocare: Rupe o crenguță sau o floare și pune-o pe masa unde mănânci de obicei. Păstreaz-o până sâmbăta viitoare, moment în care poți alege ce să faci cu ea. Observă în fiecare zi ce se întâmplă. Fii gata să le împărtășești învățătura din devoționalul de astăzi și provocarea celor din familie care te vor întreba despre crenguță sau floare.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video