Atunci, unii din cărturari și din farisei au luat cuvântul și I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”
Matei 12:38
Cu ceva vreme în urmă, era un tânăr doritor să meargă în țări îndepărtate în misiune. Mai erau câteva zile și urma festivitatea de absolvire. Directorul universității a venit și a anunțat că este nevoie de doi tineri care să meargă în misiune în Africa. Tânărul a fost foarte încântat, așa că a mers în birul directorului și și-a exprimat dorința de a merge în misiune. Acesta i-a înmânat cele patru bilete. Însă tânărul întreabă mirat de ce patru și nu două. Răspunsul a venit imediat:
— Sunt pentru două cupluri, fiule. Nu putem trimite misionari necăsătoriți în Africa.
Cum nu avea nici prietenă, cu atât mai puțin soție, a cerut să se facă o excepție, dar nu i s-a aprobat.
Așa că s-a dus în camera lui și a vorbit cu prietenul lui, Isus: „Te rog, știu că dacă aș alege eu, aș alege greșit. De aceea, când va suna clopoțelul pentru masa de prânz, mă voi duce, îmi voi lua tava cu mâncare și mă voi așeza la masa cea mai îndepărtată. Te rog, trimite Tu la masa mea fata potrivită cu care să mă căsătoresc și alături de care să merg în Africa.”
Și chiar așa s-a întâmplat. Inițial, tânărului nu i s-a părut ca fiind potrivită fată care a venit la el la masă. Însă printre altele a întrebat-o:
— De patru ani suntem la aceeași facultate, dar nu ne-am salutat niciodată, de ce ai venit lângă mine?
— Când mă pregăteam să vin să mănânc, o voce m-a tot îndrumat să mă așez să mănânc la masa unde este un băiat singur. Tu erai singurul când am intrat.
După ce au povestit toate detaliile, au hotărât să se căsătorească.
Poate ești și tu astăzi într-o situație în care trebuie să iei o decizie importantă, poate ar fi bine să-ți spună cineva încotro să o iei, poate ți-ar prinde bine să fii sfătuit într-o anumită direcție… Știi că este Cineva care poate să te ajute?
Explorând viața alături de Hristos și lăsându-te condus de Duhul Său cel Sfânt, vei face cele mai potrivite alegeri.
Provocare: Roagă-te. Scrie în agendă rugăciunea ta de azi. Ascultă glasul Lui.