MĂNÂNCĂ SĂNĂTOS!

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.
Geneza 1:11

Hai să-ți amintești (înveți) ceva despre semințe.

„Rolul principal al unei seminţe este acela de a reproduce identic specia respectivă. Aceasta se produce prin germinare. Plantele cu flori, în care are loc germinarea, sunt numite gimnosperme şi angiosperme. Există foarte multe specii care includ un mare număr de angiosperme, familiare fiecăruia dintre noi: ierburi, crini, palmieri, orhidee, pepeni, ulmi, stejari, arţari, nuci, trandafiri, struguri, napi, zorele, petunii, gălbenele, sângele-voinicului etc. De asemenea, germinarea are loc şi la un alt grup important de plante, gimnosperme, dintre care amintim: pini, molizi, brazi, cedri, chiparoşi, tuia, tisa etc. Gimnospermele numără aproape 750 de specii şi nu au fructe. Ele poartă structuri reproductive numite conuri; acestea pot fi tipice (ex. molid, brad, pin) şi atipice (ex. tisa, ienupăr, cârcel). Seminţele se dezvoltă pe suprafeţele solzilor conului.

Cerealele, nucile şi fructele de tot felul au constituit cea dintâi hrană a omului. „Şi Dumnezeu a zis: «Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră»” (Geneza 1:29). Trebuie să fim conştienţi că hrana de la început era probabil cu mult mai cuprinzătoare, mai completă din punct de vedere nutritiv decât echivalentele de astăzi, fără să mai punem la socoteală posibilităţile de digestie ale omului, care erau şi ele cu mult mai bune. După potop, atât omul, cât şi natura au degenerat.

Cât de multe alimente a creat Dumnezeu pentru hrana ta, ca să fii sănătos! Din păcate, Satana și îngerii lui te ispitesc mereu: ba în a face exces; ba a mânca nesănătos sau la ore nepotrivite, ca să te țină cât mai departe de ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru binele nostru.

Provocare: Mănâncă astăzi doar alimente care erau în Grădina Edenului.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video