AMINTEȘTE-ȚI DOCTRINA!

Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.
Geneza 2:18

Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în Eden. Isus a declarat-o ca fiind unirea pentru toată viața dintre un bărbat și o femeie, într-o părtășie plină de dragoste. Pentru creștin, căsătoria este un legământ atât față de Dumnezeu, cât și față de tovarășul de viață. De aceea, trebuie să fie încheiată numai între parteneri care împărtășesc aceeași credință. Această relație se întemeiază pe dragoste reciprocă, pe cinste, respect și responsabilitate și trebuie să reflecte dragostea, sfințenia, apropierea și permanenta relație dintre Hristos și biserica Sa. Cu privire la divorț, Isus a învățat că cel care se desparte de tovarășul său de viață din alte motive decât infidelitatea, căsătorindu-se cu altcineva, comite adulter. Deși unele relații de familie nu corespund idealului, soții care se dăruiesc unul altuia pe deplin în Hristos pot realiza o unitate plină de dragoste prin călăuzirea Duhului și pot contribui la dezvoltarea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia și dorește ca membrii ei să se ajute unul pe altul pentru a ajunge la maturitate. Părinții sunt datori să-și crească copiii în dragoste și ascultare de Dumnezeu. Prin exemplul și cuvintele lor, ei trebuie să-i învețe că Hristos folosește disciplina, dar este totdeauna plin de iubire și atenție, dorind ca ei să devină membri ai trupului Sau, familia lui Dumnezeu. Legătura familială tot mai strânsă este unul dintre semnele distinctive ale soliei finale a Evangheliei. (Geneza 2:18-25; Matei 19:3-9; Ioan 2:1-11; Efeseni 5:21-33; Luca 16:18; Proverbe 22:6; Maleahi 4:5,6).

Într-un devoțional anterior am amintit despre Sabat ca fiind una din cele două instituții pe care Dumnezeu le-a înființat la începutul acestei lumi. Cea de-a doua este familia. Dumnezeu a creat prima familie: un bărbat și o femeie, urmând ca aceștia să aibă copii. Tot ce trece de aici nu vine de la Dumnezeu. În căsătorie este nevoie să punem în practică învățăturile biblice, însă o persoană divorțată de cele mai multe ori ajunge în această situație pentru că nu a pus în practică învățăturile Bibliei. Șansele de a se schimba la următoarea căsătorie sunt și mai mici. Isus cere ca noi să trăim plini de dragoste și dăruire, doar așa vom putea înțelege pe deplin sensul acestei vieți trăite în armonie cu caracterul Lui.

Conștientizează cât de importantă este căsătoria. Te poți ruga încă de pe acum ca Dumnezeu să te învețe cum să te păstrezi curat și înțelept pentru atunci când te vei căsători.

Provocare: Citește trimiterile de mai sus. Alege să rămâi integru păstrând cu sfințenie cele două instituții create de Dumnezeu la început.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video