HOTĂRĂȘTE-TE AZI!

Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.
Luca 22:31

Din unele sau altele am tras o concluzie tare interesantă: „Degeaba acum îți pare rău de trecut, dacă nu schimbi ceva pentru viitor.” Și da, strict la cele spuse mă refer: Degeaba îți dai seama că ai greșit, dacă nu ești dispus să iei decizia astăzi, să faci eforturi în viitor să nu mai greșești. Adică, dacă ți-ai permis să te „joci cu păcatul” (să vorbești de rău pe cineva, să te uiți la lucruri care nu te învață la bine, să asculți muzică sau mesaje care nu te dezvoltă mental sau spiritual, să pierzi nopți la rând pe facebook și instagram, să te încăpățânezi atunci când un părinte, instructor, profesor te roagă să faci ceva, să furi, să minți… și tot așa), iar azi, prin Duhul Sfânt, Dumnezeu îți spune că nu e sănătos, constructiv, salvator… pentru tine, iar tu continui să faci, degeaba există acum acest moment de „trezire”.

Dă-mi voie să te întreb ceva: când ai fost într-o drumeție explo și a trebuit să urci un munte timp de una-două sau chiar mai multe ore, a fost ușor? Cu siguranță răspunsul tău este „nu”.

Așa este și cu păcatul. Satana stă să te ispitească, să te ispitească, să te ispitească și azi, și mâine, și poimâine, și răspoimâine, și răs-răspoimâine și … până când vei lua decizia fermă „NU”, iar alături de Isus vei reuși.

Fii mereu în gardă; roagă-te și consacră-te lui Isus în fiecare zi. Satana nu va mai avea loc în gândurile și inima ta, dacă tu ești CU TOTUL al lui Hristos.

Provocare: Ia un cronometru și timp de o oră încearcă să alergi, să cânți sau să scrii încontinuu. Vezi dacă îți va fi simplu.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor