Isus… a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieșit din cetăţi și s-au luat după El pe jos.
Matei 14:13
Ieri am vorbit despre ura Irodiadei față de Ioan. Ea a făcut în așa fel încât l-a convins pe Irod să-l omoare pe omul care dorea să-i ajute să se pocăiască.
Tu cum ai reacționa dacă ar veni cineva la tine și ți-ar spune că un lider a luat pe soția unui frate? Sau ce ai spune dacă ai auzi că un pastor a fost omorât pentru că s-a dus în casa unei familii încercând să îi învețe despre cum să trăiești în familie cu temere de Dumnezeu? Sau care ar fi atitudinea ta dacă ai auzi că o fată sau un băiat a fost complice la săvârșirea unui furt sau viol? Iată ce spune Biblia că a făcut Cel care trebuie să ne fie exemplu în orice acțiune pe care o săvârșim:
„Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat și s-au dus de au dat de știre lui Isus. Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă SINGUR la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieșit din cetăţi și s-au luat după El pe jos. Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I S-a făcut milă de ea și a vindecat pe cei bolnavi” (Matei 14:12-14).
Știm că ar fi fost imposibil să se fi scris în Biblie fiecare cuvânt rostit sau fiecare gest făcut de Isus, însă aici avem o descriere suficientă încât să ne dăm seama ce a făcut El când a primit vestea.
Isus S-a îndepărtat de oameni și a plecat. A vrut să Se retragă singur într-un loc pustiu. Isus S-a rugat, a meditat și i-a părut rău de ce i se întâmplase lui Ioan.
Aceeași atitudine trebuie să o ai și tu: să păstrezi liniștea, nu să trâmbițezi altora; să-ți pară rău de răul petrecut, nu să te bucuri de răul altuia; și să te rogi lui Dumnezeu ca să-ți dea înțelepciune ca tu însuți să nu cazi în ispite.
Provocare: Fă o listă cu câteva nume de persoane care trec printr-o situație asemănătoare cu a Irodiadei, a lui Irod sau a Salomeei. Roagă-te pentru ei în mod special, apoi adaugă-i la lista ta de rugăciune zilnică de la ora 19:00.