BIRUIEȘTE RĂUL!

Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Matei 5:30

Pe când eram de vârsta ta, am auzit de un vecin care a fost nevoit din cauza unei boli să lase medicii să-i taie piciorul drept de la gleznă. Din păcate, după un timp i s-a tăiat piciorul de la genunchi. Pentru că boala avansa, i-a fost tăiat și piciorul stâng de la genunchi. Oh, cât de greu!

Tot așa, Biblia ne spune că trebuie să fim gata să tăiem din eul personal atât cât va fi nevoie, încât să nu ne pună în primejdie sufletul.

„Sufletul stricat și sluțit trebuie să fie curățit, transformat, ca să poată fi îmbrăcat în «frumusețile Domnului Dumnezeului nostru», asemenea chipului Fiului Său. Numai veșnicia va putea să descopere destinul măreț la care poate să ajungă omul refăcut după chipul lui Dumnezeu.”

Dumnezeu este Izvorul vieții, și noi putem să avem viața numai dacă suntem în comuniune cu El. Se poate să ne bucurăm de existență pentru un timp, chiar despărțiți de Dumnezeu, dar nu avem viață. „Dar cea dedată la plăcere, măcar că trăiește, este moartă” (1 Timotei 5:6). Numai prin predarea voinței noastre lui Dumnezeu este posibil ca El să ne dea viața. Doar primind viața Sa, prin predarea eului, „este cu putință”, zicea Isus, „ca aceste păcate ascunse, pe care vi le-am arătat, să fie biruite”.

Poate că în expedițiile vieții tale de explorator, este cu putință să înmormântezi anumite lucruri în inima ta și să le ascunzi de ochii oamenilor, dar cum vei sta în fața lui Dumnezeu?

Provocare: Așază-te pe genunchi chiar acum și înalță o rugăciune ca Dumnezeu să-ți arate astăzi ce păcate ascunse trebuie să biruiești.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor