Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
Iov 27:11
Se zice că „socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă”. Ai experimentat? Să-ți faci un plan bine pus la punct, cu plusuri și minusuri, cu variabile, cu … și când să-l pui în aplicare, nu a fost așa cum ți-ai plănuit!
Când am terminat clasa a opta, după ce am trecut de examenele de absolvire, m-am dus la un liceu și am dat un examen de admitere. Am fost foarte încântată că, deși nu avusesem posibilitatea să mă pregătesc înainte, am luat examenul. După aceea, trebuia să mă duc la liceul respectiv cu hârtiile de la școala generală. Așa am făcut, doar că m-am dus după ce se terminase perioada de înscriere.
Așa că am optat pentru un alt liceu. După ce am frecventat un an acel liceu, am fost nevoită să mă duc la altul…, deși planurile mele nu erau acestea, iată că s-au întâmplat.
Acum, după ani, uitându-mă în urmă, a fost foarte bine, fiecare poartă închisă a fost o experiență, o altă ușă deschisă, un motiv de rugăciune.
Am terminat cu bine și liceul, și facultatea, și tot așa. Eu aveam un plan, Dumnezeu altul.
Nu te necăji dacă cumva tu gândești într-un fel, iar Dumnezeu schimbă altfel. Lasă-L pe Hristos să-ți facă planurile, tu bucură-te să le împlinești.
Nu te supăra dacă ai muncit la ceva și s-a întâmplat altceva… Uită-te cu atenție și vezi ce trebuie să înveți. Nimic nu e întâmplător… mai ales faptul că ești explorator.
Provocare: Planifică-ți ca astăzi să petreci cel puțin cinci minute cu fiecare membru al familiei.