FII CINSTIT!

Căci gura mea vestește adevărul și buzele mele urăsc minciuna!
Proverbele 8:7

Într-o zi de iarnă, Ellen și James aveau o serie de întâlniri cu oameni interesați să afle despre Sabat și despre venirea lui Isus. Tot în același loc era un om căruia îi plăcea să vorbească despre mântuire. Nu era pastor, dar îi plăcea să predice. Era trezorier.

Un om sincer, pe nume Hiram Patch, dorea să afle adevărul, așa că s-a dus la familia White spunându-le că nu știe pe cine să creadă. Atunci Ellen i-a spus:

–  Dacă vei aștepta o lună, vei ști pe care dintre noi să crezi.

Hiram nu știa că lui Ellen îi descoperise Dumnezeu ceva.

După două săptămâni, predicatorul trezorier s-a îmbolnăvit și nu a mai putut merge la serviciu, așa că cineva a trebuit să-i ia locul. Curând, oficialii orașului au descoperit că lipseau 1.000 de dolari din banii plătiți de cetățeni.

Oficialii au venit acasă la trezorier, dar acesta a răspuns:

– Nu știu nimic despre cei 1.000 de dolari. Nu am furat niciun ban.

În timp ce vorbeau în casă, soția trezorierului a ieșit afară cu o pungă în mână. A pus punga în spatele curții în zăpadă, apoi a intrat în casă. Dar ea nu știa că unul dintre polițiști a zărit-o. Așa că polițistul a luat punga în care a descoperit cei 1.000 de dolari și s-a dus în casă istorisind ce a văzut.

Sigur ca trezorierul și soția nu au mai avut ce spune. Toată lumea, inclusiv Hiram Patch, a aflat ce făcuse trezorierul.

De atunci, Hiram a hotărât să studieze Biblia cu familia White.

Minciuna are picioare scurte. Ca să acoperi o minciună, trebuie să spui altele. Vei uita ce ai spus că nu e adevărat și vei spune o alta, ca să le îngropi pe cele ulterioare, dar… nu mai bine alegi să fii un explorator cinstit de la început?

Provocare: Cereți iertare dacă ai mințit și promite-ți azi că nu vei mai minți. Ca să-ți fie mai ușor să nu minți, fii atent la acțiunile tale.

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor