KOHOUTEK

Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi: şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
Matei 16:27

„Aşteptaţi până în ianuarie”, se spunea la sfârşitul anului 1973. „Veţi vedea cea mai spectaculoasă reprezentaţie cerească al secolului!”

Am aşteptat cu toţii, dar nu s-a întâmplat nimic. Mai bine de jumătate din noapte, cerul trebuia să fie luminat de vizita cometei Kohoutek, numită după astronomul european Lubas Kohoutek. Aceasta a venit şi a trecut. Cei mai mulţi oameni n-au văzut nimic. Unii au văzut o pată de lumină ca o stea obişnuită. Alţii, cu ajutorul telescoapelor, au văzut o cometă frumoasă, deşi mică, de proporţii delicate.

Cometele sunt misterioase. Călători în spaţiu, ele oscilează în jurul soarelui şi sunt aruncate înapoi în spaţiu, ca pietrele dintr-o praştie. Totuși, cometele nu scapă din gravitaţia soarelui, iar orbitele lor le aduc pe multe dintre ele în apropierea pământului, la intervale regulate. Halley este cometa cea mai celebră. Această cometă, care aprinde cerul nopţii, a apărut ultima dată în 1910 şi s-a reîntors în 1986. Când a apărut în l 066, chiar înainte de Bătălia de la Hastings, ambele tabere au crezut că era un semn din cer care prevestea rezultatul invaziei normande.

Aşa cum ai văzut în fotografii, o cometă are un cap care este o minge diafană de strălucire, din care curg râuri de lumină, sau coada. Contrar credinţelor populare, coada cometei nu trage nimic după ea, în timp ce se mişcă prin spaţiu. Ea este cauzată de radiaţia solară, care loveşte suprafața de gheaţă a cometei. Aceasta vaporizează o parte din materie şi o propulsează în fâşii care ating mii de km în spaţiu, în direcţie opusă soarelui, indiferent de direcţia în care călătoreşte cometa.

Se credea că cometa Halley este un semn ceresc. Se ştia că Kohoutek e o cometă, dar a fost anunţată ca fiind evenimentul acestei generaţii. Hristos S-a referit la apariţia Sa pe cer la cea de-a doua Sa venire ca la un semn (Matei 24:30), şi acesta va fi cel mai mare eveniment, nu doar pentru generaţia de astăzi, ci pentru toate generaţiile. Cometa Halley a fost privită cu teamă, aşa cum va fi şi revenirea lui Hristos. Dar tu şi eu puteam fi pregătiţi pentru venirea Lui, spunându-I bun venit în vieţile noastre ca Mântuitor şi Rege.

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video