El [Dumnezeu] este un scut pentru cei ce se încred în El.
Proverbe 30:5
Iacul nu face parte, cum ar crede unii, din specia taurinelor, ci este înrudit cu caprele şi, probabil, cu antilopele. Şi nici nu are glande de mosc, aşa cum sperau exploratorii din secolul şaptesprezece. În acea vreme, moscul era baza pentru parfum şi se căuta foarte mult. Numele eschimos pentru acest animal, „cel cu barbă”, este probabil cel mai adecvat.
Iacul este un animal foarte inteligent, care a fost într-o vreme, pe cale de dispariţie, pentru că este foarte docil. Pentru a-şi proteja puii, turma îi încercuieşte într-un inel strâns de adulţi cu capetele masive, cu coarne ascuţite, îndreptate spre exterior. Aceasta constituie o formidabilă apărare împotriva lupilor, duşmanii lor naturali. Dar oamenii au găsit că este uşor să se apropie de ei suficient ca să-i omoare în masă cu orice, de la săgeţi până la puşti. Pe lângă aceasta, instinctul iacului de a proteja un membru rănit al turmei a făcut din aceste animale victime uşoare. Iacul a dispărut de tot din Alaska în anii 1850. Înainte de a intra sub protecţie guvernamentală, aceste animale au fost aproape şterse din Canada, vânate pentru a se confecţiona haine din pielea lor, pentru cei bogaţi.
Acum, iacul poate să-l ajute pe om. Lâna lui este tunsă la începutul verii şi s-a descoperit că este de o calitate superioară caşmirului. Nu se încreţeşte când este fiartă şi se vopseşte uşor. Fermele de creştere a iacilor au fost stabilite mai întâi în Vermont, unde animalele s-au dovedit a răspunde pozitiv şi chiar cu afecţiune faţă de oameni. Cu o ocazie, turma unui fermier l-a încercuit protector, confundând câinii acestuia cu lupii.
Dar pentru că iacul are glande sudoripare doar la nivelul picioarelor din spate, este foarte sensibil la căldură şi aceste ferme experimentale au fost mutate în Alaska, unde noua industrie ajută la asigurarea unui trai bun descendenţilor oamenilor care aproape au exterminat iacul.
Pentru mine cel mai fascinant lucru despre iaci este puternicul lor instinct protector. În acest aspect, ei ne reamintesc de Dumnezeu. De-atâtea ori avem nevoie de protecţia cuiva care este mai puternic decât noi, iar El este întotdeauna gata să ne adăpostească.
