„Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.»” Atunci, diavolul L-a lăsat.
Matei 4:10,11
Şobolanul lemnului, care trăieşte în deşerturile din sud-vest, are o problemă specială cu care nu se confruntă verii lui din păduri. În deşert este foarte dificil pentru șobolan să-şi ascundă cuibul mare şi umflat. Din acest motiv, inamicii şobolanului ar putea să transforme cu ușurință micul animal într-un prânz pe cinste. Și totuși, Dumnezeu i-a dat acestei creaturi înţelepciunea de a-și acoperi cuibul cu bucăţi de cactus pe care le așază la intrarea în cuib, ca o protecţie suplimentară.
Şobolanul lemnului este suficient de mic încât să se strecoare lejer peste şi printre spinii lungi şi ascuţiţi ai cactusului, fără să fie rănit. Dar animalele mai mari care vor să îl atace nu sunt la fel de norocoase. Vai de coiotul care fugăreşte un şobolan şi, în graba şi entuziasmul lui, încearcă să-l scoată din cuib! I-ar prinde bine să fie puţin mai dibace…
Şobolanul lemnului este atât de bine protejat de spinii cactusului, încât pare apărat de o armată cu săbiile scoase. Altfel spus, el se pregătește pentru pericol înainte ca acesta să apară.
Cred că putem câştiga puţină înţelepciune din această lecție a naturii, din felul în care Dumnezeu Își învaţă creaturile să se protejeze. Un duşman de moarte, numit Satana, caută în mod constant să ne distrugă viața de credință. Așa cum a învăţat şobolanul lemnului să se protejeze, Dumnezeu vrea să ne înveţe şi pe noi să luăm sabia Duhului, „care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17), și să ne protejăm cu ea. Această armă este „mai tăietoare decât orice sabie cu două tăişuri” (Evrei 4:12). „Stă scris” a spus Isus când a scos această sabie împotriva diavolului. Arma a funcţionat atunci şi încă mai funcţionează și astăzi.
Ne permitem oare să aşteptăm până când ispititorul se repede asupra noastră şi abia atunci să încercăm să ne apărăm cu sabia Duhului? Lesne de-nțeles!
