CĂMILELE

Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în lmpărăţia lui Dumnezeu.
Matei 19:24

Cămila arabă, sau dromaderul, are o singură cocoaşă şi este folosită pentru transport. Cămila bactriană, cu două cocoaşe, are picioare mai scurte şi având o structură mai grea, este folosită ca animal de povară.

Au fost multe speculaţii privind funcţionarea cocoaşei cămilei. Într-un timp, se credea că este o cisternă în care se depozitează apa. De fapt, cocoaşa este făcută din grăsime şi este un indicator bun al condiţiei fizice a animalului.

Cămila este bine adaptată pentru viaţa de deşert. Nările ei sunt despicături căptuşite cu fire de păr, care pot fi ţinute închise. Părul filtrează nisipul şi praful din aerul pe care îl respiră animalul. Un rând dublu de gene lungi, groase, protejează ochii. Picioarele late, căptuşite, fac mersul pe nisip foarte uşor, iar gâtul lung facilitează păscutul pe pământ.

O cămilă poate rezista fără apă 34 de zile, dar, ca să rămână sănătoasă, trebuie să bea la opt sau zece zile odată. Există câteva motive pentru care cămilele rezistă atât de mult fără apă. Mai întâi, animalul nu transpiră până când temperatura corpului nu atinge 40 grade Celsius şi, din moment ce dimineaţa începe cu o temperatură de 34 de grade Celsius, ia ceva timp să ajungă la 40 de grade.

În al doilea rând, o cămilă poate suporta o pierdere de apă mult mai mare decât alte animale. Un om poate suporta doar o pierdere de 12% de apă din greutatea corpului său, în timp ce o cămilă poate pierde 40% din apă, fără semne rele. În al treilea rând, apa pe care o pierde o cămilă este înlocuită de apă din alte ţesuturi, astfel încât volumul normal de sânge este menţinut. Nu este aşa şi cu alte animale.

Isus a folosit cămila ca să arate un lucru foarte important pentru ucenicii Săi. Când tânărul bogat a plecat de la Isus pentru că nu dorea să-şi sacrifice bogăţiile, Isus a spus că este mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechea acului decât pentru un om bogat să intre în ceruri. Ceea ce spunea el era că un om bogat nu poate fi salvat dacă nu este gata să renunţe la bogăţiile sale.

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video