Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acoperă cu un vas.
Luca 8:16
Aşteptând avionul în aeroportul internaţional Dulles, lângă Washington, D.C., acum câţiva ani am văzut o fată arătând ceva pe asfalt afară, dincolo de geamurile clădirii aeroportului. Părinţii ei, împreună cu sora şi fratele ei, păreau foarte interesaţi de ceea ce le arăta ea. Apoi, a alergat spre geam şi a arătat din nou. „Priviţi încă una”, a strigat spre familia ei.
Normal, am devenit curios, aşa că m-am apropiat de geam ca să mă uit. Acolo, pe trotuar, în faţa geamului, lovindu-se de el, neobservându-l probabil.
Clădirea acelui aeroport are pereți de sticlă prin care se poate vedea totul. În timpul furtunilor de primăvara şi toamna, când migrează, păsările zboară deseori spre astfel de pereţi şi mor lovindu-se de ei.
Era o zi ploioasă, cu furtună în timpul migraţiei de primăvară, iar pe trotuar se aflau un colibri cu gâtul rubiniu, botgros cu pieptul trandafiriu şi alte câteva specii. Păsările erau deosebit de frumoase în penajul lor viu de primăvară. Evident că încercaseră să zboare prin furtună. Era ceaţă, şi, fără îndoială, păsările privesc constant spre o pată strălucitoare în nori care ar putea însemna soare şi un zbor mai uşor pentru ele.
Sala mare de aşteptare a aeroportului era toată iluminată, şi păsărilor li se părea ca o pată strălucitoare între nori. Dar când s-au îndreptat spre lumină, şi-au găsit moartea lovindu-se de sticla dintre ele şi zona luminată dinăuntru.
Uneori suntem şi noi ca acel aeroport. Îl acceptăm pe Isus şi primim lumina Lui în vieţile noastre. Dar când alţii văd lumina şi încearcă să o primească, noi refuzăm să o împărtăşim. Isus este pentru împărtăşire. El este lumina care luminează lumea şi cel mai fericit băiat sau fetiţă din lume este cel sau cea în care Isus trăieşte şi străluceşte.