În dragoste nu este frică: ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste.
1 Ioan 4:18
Naturalistul canadian, David McCowan privea un cerb păscând într-o păşune, lângă o pădure de pini. Deodată, dintre copaci a venit un iepure sălbatic adult variabil, care a primit acest nume pentru că blana lui maro de vară, se face albă iama. Iepurele a sărit direct spre cerb, apoi s-a oprit exact sub capul animalului, aproape de coarnele lui din faţă. Acolo s-a oprit şi a aşteptat.
Cerbul a început să lingă iepurele pe cap, pe spate şi în lateral, fiindu-i necesare aproape zece minute să-şi termine treaba. Naturalistul a aflat că şi alţii au observat această interacţiune între cerbi şi iepuri. Se pare că blana iepurelui are o substanţă sărată, care este gustoasă pentru cerb. În timp ce cerbul îl linge, iepurele e curăţat complet.
Tindem să gândim că diferite tipuri de animale nu-şi dau prea multă atenţie unul altuia dacă nu o fac sub impresia fricii sau a concurenţei. Dar se pare că există o serie de moduri în care unele dintre ele se bucură unul de altul şi beneficiază din traiul împreună.
Sam Campbell, naturalist şi autor din Wisconsin, stătea singur în pădure lângă un lac, într-o parte izolată a sălbăticiei canadiene, când a observat un castor înotând spre el. Animalul a ieşit din apă, a inspirat puternic şi s-a îndreptat spre Sam. Apoi s-a ridicat pe picioarele din spate şi şi-a aşezat o labă din faţă pe genunchi. Au stat acolo timp de câteva momente preţioase – pur şi simplu privindu-se în ochi. Totuşi, când naturalistul a vorbit castorului, animalul s-a lăsat în jos şi s-a îndreptat încet spre lac ca să înoate mai departe.
Animalele pot să nu simtă dragostea aşa cum o simţim noi, dar există uneori momente de părtăşie între ele, care sunt foarte importante pentru fiecare. În această părtăşie este o absenţă a fricii, născută din completa încredere care Dumnezeu a intenţionat să existe între toate animalele şi între animale şi om.
