lată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!
Psalmul 133:1
Câinii de prerie nu sunt câini: ei sunt rozătoare înrudite cu şobolanii şi şoarecii. Sunt numiţi „câini” din cauza lătratului lor. Adulţii cântăresc fiecare cam 1 kg şi măsoară între 35 şi 40 cm lungime. Există cinci tipuri diferite de câini de prerie, dar cel cu coada neagră este cel care construiește celebrele „oraşe” din câmpie.
Un oraş al câinilor de prerie poate acoperi 75 de pogoane şi are aproape 1000 de locuitori. Fiecare pogon are între 20 şi 50 de intrări de vizuină, dintre care fiecare este o movilă de pământ împinsă şi presată de nasurile câinilor de prerie. Aceste movile au două scopuri. Ele formează observatoare ideale din care să se supravegheze lumea şi să se avertizeze dacă se apropie un pericol; şi ţin apa afară din vizuini în timpul ploilor grele când apa poate fi adâncă de câţiva cm pe prerie.
Câinii de prerie au mulţi inamici. Vulturii şi şoimii pot să se năpustească de sus; lincşi şi coioţi pot alerga după ei pe câmpie, iar bursucii pot săpa după ei.
Un oraş al câinilor de prerie este împărţit în mici secţiuni, numite coterii. Fiecare coterie este populată de un clan de câini de prerie care recunosc drepturile de membru ale fiecăruia dintre ceilalţi colocatari. Toţi membrii unei coterii împărtăşesc totul în vizuini şi hrană.
Membrii unei coterii sunt jucăuşi unii cu alţii şi manifestă afecţiune, dar nu au nimic de a face cu membrii coteriilor din vecini. Luptele izbucnesc deseori de-a lungul graniţelor între coterii, iar puii câinilor de prerie află curând cât de departe de vizuina lor pot să meargă fără să dea de necaz.
Aceste mici animale au putut să supravieţuiască atacurile păsărilor şi fiarelor rămânând împreună în clanuri de familie unite şi colaborând în tot ceea ce fac. Putem învăţa mult de la ei în privinţa grijii pentru fraţii şi surorile noastre şi a părtăşiei.
