Şoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar își pregătesc hrana vara.
Proverbe 30:26
Iepurele de stâncă (sau şoarecele de munte) este un animal mic şi ciudat, cu un corp gros, urechi mici şi rotunde, picioare scurte şi o coadă aproape invizibilă. Are un bot ascuţit şi pe fiecare picior al lui se află o perniţă moale, umedă, care îl ajută să urce vertical pe stânci şi copaci. Măsurând cam 40 cm în lungime şi cântărind vreo 3,5 kg, el seamănă cu un şobolan gras şi fără coadă. De fapt, iepurele de stâncă este o rudă a elefantului.
Iepurii de stâncă trăiesc în colonii de doisprezece până la cincizeci de indivizi. Ei sunt activi în timpul orelor răcoroase de dimineaţă devreme, după amiază târziu şi toată noaptea. Cu santinele care păzesc cerul şi coastele muntelui de inamici, iepurilor de stâncă le place să se joace împreună şi să observe alte animale sau fiinţe omeneşti de la o depărtare în care sunt în siguranţă. Ei stau, de exemplu, în picioare şi îşi lungesc gâturile, ca să poată vedea mai bine vreun om sau măgar, care s-ar putea ivi de după colţ. Orice mişcare bruscă alarmează santinelele, care alertează restul grupului. Şi atunci, mai repede decât ai spune „iepure de stâncă”, toţi şoarecii au dispărut şi vor rămâne ascunşi cel puţin o jumătate de oră. Inamicii lor includ şerpi, pisici mari, păsări de pradă şi, uneori, omul.
Chiar dacă este un animal mic, iepurele de stâncă nu va ezita să atace un intrus, indiferent de mărime, dacă este încolţit, iar incisivii lui ascuţiţi sunt destul de capabili să rănească serios.
Animalul are un anume truc particular, care îl salvează de la a deveni prânz pentru un inamic care încearcă să-l urmeze în ascunzătorile lui stâncoase. Când este prins sub stânci, iepurele de stâncă găseşte un loc îngust, se ghemuieşte înăuntru şi îşi umflă plămânii ca să-şi dilate corpul. Astfel, este atât de bine înfipt între pietre încât rareori este posibil să fie tras afară.
În Biblie, stâncile sunt uneori folosite atât ca simboluri ale siguranţei cât şi ca locuri de ascunziş. Psalmistul scrie despre Dumnezeu ca fiind „stânca mea de adăpost” (Psalmul 94:22). Ca şi şoarecii de munte care, în textul nostru, sunt numiţi un popor slab, care găsesc protecţie în stânci, şi noi, deşi suntem slabi, putem găsi refugiu în Stânca Isus Hristos.
