Dar Isus i a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.”
Luca 9:60
Odată aveam nişte şoareci şi unul dintre ei a murit. Înainte să-i îndepărtez corpul, l-am lăsat afară, cu intenţia să merg mai târziu să-l îngrop. Dar am uitat de el, un timp. De fapt, a doua zi mi-am amintit de şoarece şi m-am grăbit afară unde îl lăsasem – sau unde ar fi trebuit să fie. Când l-am găsit în apropiere, se mişca şi era pe jumătate îngropat în nisip. Normal, eram foarte curios, aşa că, luând un băţ, am întors invers corpul. Şi am văzut o pereche de gândaci paracliseri cu roşu şi negru, care munceau cu hărnicie ca să-l îngroape.
Este o caracteristică a naturii aceea că trupurile moarte ale animalelor sunt repede îndepărtate, fie de către animale şi păsări care le mănâncă, fie de insecte care curăţă, cum ar fi gândacul paracliser. Gândacul paracliser are doar 2 cm lungime, dar este destul de capabil să îngroape un animal mare cât o cârtiţă.
Când un mascul paracliser descoperă un animal mort, se apucă imediat de treabă. Dacă solul nu este destul de moale pentru a fi îngropat acolo unde se află cadavrul, gândacul îl va muta pe un sol mai uşor de lucrat. Gândacii paracliseri sunt cunoscuţi ca fiind în stare să mute animale pe distanţe de până la 3 m. Acest lucru este realizat de un gândac care se aşează pe spate sub animal, apoi împinge în sus cu toate cele şase picioare. Femela poate sosi în orice moment ca să-l ajute pe mascul sub cadavru.
Îngroparea este realizată prin săparea în sol, sub cadavru, lăsându-l încet în pământ. În cele din urmă, solul se revarsă în groapă şi înhumarea este completă. Echipa de îngropare excavează o cameră pe margine, unde femela îşi depune ouăle şi apoi, cei doi îşi cresc puii ca o familie bine aranjată, cu hrană destulă pentru toată iarna.
Gândindu-ne la munca pe care o fac gândacii, ne reamintim de ceea ce a spus Isus – ca morţii să-şi îngroape morţii. Groparii pe care El îi avea în minte erau, desigur, oameni care nu mai simţeau nimic din punct de vedere spiritual. Ei puteau să-şi permită să-şi ia tot timpul necesar înmormântării, în Orient. Dar cei care erau vii din punct de vedere spiritual, trebuia să fie preocupaţi de răspândirea veştilor cereşti, care cerea grabă.
