Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi.
Luca 8:18
Când ne gândim la un loc, de obicei avem în minte o imagine a lui. Depindem de memoria noastră referitoare la felul în care arăta acel loc mai mult decât de sunetele sau mirosurile legate de el. Deşi delfinul are nişte ochi excelenţi, el se bazează pe propriile urechi ca să călătorească prin lume. Când se gândeşte la un anume loc în mare, el se poate gândi la sunetele peştilor şi curenţilor de apă de acolo. Când se gândeşte la partenera lui, se gândeşte, probabil, la vocea ei.
Un delfin fluieră foarte mult. El fluieră când se joacă, când se bucură şi ca să-şi ţină familia împreună. Puii de delfin fluieră imediat ce se nasc şi când unul din ei se rătăceşte de mama sa, fluieră până când este găsit. Când se hrănesc, delfinii scot sunete care seamănă cu mieunatul şi cu zgâriatul. Ca să arate plăcere, ei aplaudă tare cu fălcile.
Delfinii localizează în apă obiecte trimiţând sunete cu frecvenţă înaltă şi prinzând înapoi ecoul. Lovind obiecte solide cu sunete înalte, un delfin poate spune cât de departe sunt obiectele în direcţia respectivă. Din ecouri, el îşi face o imagine a împrejurimilor. Un delfin poate localiza un peşte în apa neagră şi îl poate prinde uşor, ca şi cum l-ar vedea. S-a dovedit, de asemenea, că el ştie şi mărimea peştelui după ecou. Un delfin legat la ochi a fost observat printr-un ecran de televizor cum îşi alegea peştele după mărime.
Sunetele înalte folosite de delfini sunt ca zgomotul unei balamale ruginite şi constă din sute de clicuri mici. În timp ce delfinul înoată spre obiect, el îşi plimbă capul dintr-o parte în alta, ţintind obiectul.
Pentru că delfinii depind atât de mult de sunete, ei trebuie să „ia aminte” cum aud, pentru că acesta este modul în care ţintesc obiectivele. Creştini fiind, obiectivul nostru este să trăim ca Hristos. Ca să facem acest lucru, trebuie să auzim şi să luăm aminte la Biblie şi la Duhul Sfânt, care ne conduce la El.
