În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună. Şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.
Apocalipsa 22:2
Urşii koala mănâncă frunze, nimic altceva decât frunze. Şi doar frunzele câtorva specii de eucalipţi şi atât. Ingredientul principai al frunzelor de eucalipt este un ulei amar, dar urşilor le plac atât de mult aceste frunze, încât mănâncă, în medie, cam un kilogram pe zi.
Pe vremea bunicului, uleiul de eucalipt era aplicat pe pieptul unei persoane care contractase o răceală. Când este folosit astfel, uleiul umple aerul cu mirosul lui pătrunzător. În doze puternice, el provoacă usturimi la nivelul ochilor şi mâncărimi ale nasului. O picătură de ulei de eucalipt este acum amestecat cu foarte mult zahăr şi alte arome, ca bază pentru cele mai multe bomboane pentru tuse.
În consecinţă, nu e nici o surpriză că urşii koala miros ca picăturile pentru tuse, o caracteristică ce are un rezultat foarte benefic pentru animal. Nu există nici o insectă cunoscută care să necăjească ursul koala. Purici, ţânţari şi căpuşe îi ignoră, aşa că el trăieşte în pace în eucalipt, mestecând medicamente.
Frunzele de eucalipt au multe ingrediente în afară de ulei, totuşi. Unele specii au diferite substanțe chimice care au efecte interesante pentru urşii koala care le preferă. În climatul cald al Australiei de nord, urşii koala mănâncă doar frunze care conţin cineol, o substanţă care are ca efect în corp scăderea tensiunii arteriale şi a căldurii corpului. În sud, unde clima este mai rece, animalele mănâncă frunze care conţin felandren, care sporeşte temperatura corpului.
Pentru koala, eucaliptul este, într-un fel, pomul vieţii, deşi, bineînțeles, nu-l menţine pe animal în viaţă pentru totdeauna. Chiar cu calităţile sale medicinale, eucaliptul nu poate da viaţă veşnică. Totuşi în Geneza 3:22 aflăm că omul putea trăi veşnic dacă mânca din pomul vieţii. În Apocalipsa 2:7, Isus promite că El ne va da să mâncăm din pomul vieţii. Sunt sigur că acele frunze sunt delicioase.