Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi gândesc pieirea!
Psalmul 35:4
Există cam 150 de specii diferite de caracatiţe, variind de la o lungime de 1 cm până la 10 m. Dar nici una nu este un monstru care mănâncă oameni, aşa cum te-au făcut să crezi unele poveşti. De fapt, o caracatiţă mai degrabă se ascunde de om decât să-l lase să o găsească.
Privind la o caracatiţă, cu greu ai putea să crezi că face parte din aceeași familie de animale cu melcii şi scoicile. Din moment ce caracatiţa nu are o cochilie externă, precum cele mai multe din rudele ei, ea îşi petrece cea mai mare parte a timpului într-o peşteră sau o crăpătură, ieşind afară din când în când, ca să prindă ceva de mâncare.
Caracatiţa are multe celule speciale, care o ajută să-şi schimbe culoarea şi să se camufleze, în funcţie de ceea ce există în jur. Animalul poate fi dungat, solid sau moale, în funcţie de modul în care îşi foloseşte muşchii pentru a controla celulele de culoare.
Poate cel mai interesant lucru la caracatiţă este mecanismul ei remarcabil de apărare.
Pe lângă faptul că înoată repede, printr-un fel de propulsie jet, ea poate emite şi un „ecran ceţos” de lichid ca cerneala. Acest lichid nu numai că face dificil pentru duşman să o vadă, dar interferează şi cu simţul mirosului lui. Aşa că, dacă un inamic face greşeala să încolțească o caracatiţă, se găseşte curând înconjurat de un nor de întuneric ca cerneala şi simţul mirosului lui, atât de important pentru o creatură submarină, este scos din uz pentru câtva timp după aceea. Se ştie că anghilele se învârt aproape două ore în apa ceţoasă lăsată în urmă de o caracatiţă.
„Ecranul de fum” folosit de caracatiţă pentru a-şi arunca inamicii în confuzie ne reaminteşte de versetul din această dimineaţă, o rugăciune a regelui David ca Dumnezeu să facă să dea înapoi pe duşmanii lui. Dumnezeu poate folosi multe căi de a aduce în confuzie pe duşmanii Săi şi pe cei ai poporului Său. Ne amintim de martirul Ştefan vorbind celor care l-au condamnat la moarte, care rostea adevărul atât de clar că n-au putut să-l contrazică şi au fost atât de confuzi încât scrâşneau din dinţi (vezi Fapte 7:54).