„Da, Doamne”, I-a răspuns ea; „dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.”
Marcu 7:28
Testând credinţa femeii sirofeniciene, Isus părea că respinge cu putere cererea ei, spunând că nu era adecvat să dea câinilor hrana de care aveau nevoie copiii. Cuvântul câine era, în mod obişnuit, folosit ca să înjosească, aşa că femeia ar fi putut să se simtă insultată. Dar ea a simţit dragostea din tonul vocii lui Isus şi I-a răspuns în cuvintele textului nostru. Ca rezultat, credinţa i-a fost răsplătită şi cererea împlinită.
În Biblie există doar una sau două referiri la câinii domestici. De obicei, câinii erau gunoierii străzilor şi, fără îndoială, se luptau mult între ei. A numi pe cineva câine putea fi cea mai rea insultă posibilă.
În Australia, animalul al cărui nume este folosit ca o insultă este dingo, câinele sălbatic al continentului. El arată ca un câine obişnuit, dar este unic în Australia pentru că nu este un marsupial, un animal cu buzunar, aşa cum sunt cele mai multe animale de pe continent. Dingo era în Australia când primii europeni au sosit aici, aşa că nimeni nu-i cunoaşte istoria.
Fermierii îi urăsc pe câinii dingo pentru că prădează turme de oi şi cirezi de vite. Guvernul australian a aşezat o răsplată pe capul câinilor dingo pentru a stimula reducerea numărului lor. Odată, ei au fost atât de mult vânaţi încât, dacă uciderea lor ar fi continuat, ar fi fost exterminaţi. Mai târziu, au fost introduşi în Australia iepurii. Aceste animale s-au răspândit atât de rapid încât pământurile acoperite cu iarbă de păşunat au fost curând ameninţate. Câinele dingo şi vulturul cu coada despicată erau singurii lor inamici, dar vânătorii au redus fără milă numărul ambelor specii.
ln speranţa controlării populaţiei iepurilor, câinii dingo şi vulturii au fost lăsaţi să trăiască liniştit un timp şi ei au început să prădeze iepurii. Astfel, câinii dingo au devenit un ajutor în păstrarea ţinuturilor sălbatice, dar încă nu erau apreciaţi. Dingo rămâne, totuşi, cel mai insultător cuvânt în Australia.
