M-au înconjurat ca nişte albine: se sting ca un foc în spini; în Numele Domnului, le tai în bucăţi.
Psalmul 118:12
Cei mai mulţi dintre noi n-au fost înconjuraţi de un roi de albine sau viespi furioase. Dar cei care au pățit-o, au învățat ceva despre mijlocul lor de apărare – acul. În cazul unei albine, aceasta poate înţepa doar o singură dată, din cauza structurii aparatului ei de apărare. Pe de altă parte, viespile şi bondarii pot înţepa repetat.
Acul albinei este alcătuit din două suliţe, fiecare având câţiva peri. Când albina înţeapă, suliţa mai lungă penetrează pielea, iar cea mai scurtă o urmează. Din moment ce nu pot fi extrase din cauza perilor şi se rup, albina îşi pierde viaţa ca urmare a pierderii acului ei.
Viespile şi bondarii nu au peri pe ace, astfel că le pot extrage şi pot înţepa din nou.
Secreţia injectată din abdomenul insectei prin ac, în victimă, cauzează durere şi, probabil, rău, mâncărime şi chiar moarte în unele cazuri. Pentru o fiinţă omenească normală, e nevoie de 500 de înţepături de albină ca să fie omorâtă, dar există unii oameni care sunt atât de sensibili la otravă încât o singură înţepătură îi poate ucide, dacă nu primesc îngrijire medicală imediată.
Recent, s-a descoperit un folos al otrăvii de albină. Veninul are o substanță chimică al cărei efect micşorează durerea reumatismului, o boală a încheieturilor şi muşchilor. Cantităţi de otravă de albină echivalând cu doza uneia până la zece înţepături, sunt acum puse în cutiuţe mici, pentru această utilizare. Substanţa este limpede şi se spune că are gust de banane.
Scriitorul textului nostru avea, probabil, ceva experienţă cu albinele sălbatice din Palestina şi şi-a amintit de bâzâitul lor furios şi poate chiar mai mult, de înţepăturile lor. Pentru el, duşmanii lui erau aşa de numeroși şi atât de hotărâţi să-l distrugă cum sunt albinele furioase. Dar, în puterea lui Dumnezeu, acele lor au fost îndepărtate şi el a scăpat. Când ne încredem în Dumnezeu, El ne va scăpa şi pe noi de cei care vor dori să ne facă rău.
