Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine şi Tu le dai hrană la vreme.
Psalmul 145:15
Planctonul este cea mai de bază hrană pe care Dumnezeu a oferit-o creaturilor din mări. Planctonul este numele general dat plantelor care plutesc liber şi vieţii animale care trăieşte în oceane şi în apă proaspătă. Există două tipuri generale de plancton – zooplancton, sau plancton animal şi fitoplancton, sau plancton vegetal.
Fitoplanctonul se găseşte doar la nivelele superioare ale apei pentru că are nevoie de soare pentru procesele de susţinere a vieţii. Zooplanctonul, pe de altă parte, este distribuit la toate nivelele, incluzând fundul adânc şi întunecat al oceanului. Cele mai bogate colonii se găsesc la adâncimi între 150 m şi 1500 m. Aceste animale microscopice nu se găsesc niciodată la suprafaţă în timpul zilei.
În timpul orelor zilei, planctonul animal stă în adâncimile sale preferate. Fiind foarte sensibil la schimbările de temperatură, trebuie să rămână la acel nivel. Cum reuşeşte zooplanctonul să nu se scufunde la adâncimi prea mari în apa rece, care l-ar putea ucide? Nu are un aparat de înotat eficient, nu are înotătoare sau aripioare. Totuşi a fost creat cu metode unice de a sta acolo unde trebuie. Văzute la microscop, animalele din plancton arată ca nişte mici monştri cu spini, umflături şi tentacule care, deseori, acoperă o zonă mai mare decât corpurile lor. Aceste proiecţii ale lor sunt ceea ce par să menţină la nivelele adecvate diferitele tipuri de plancton.
Cât de uimitor ar părea, micul plancton este cel care serveşte ca bază pentru toată viaţa din mare, aşa cum plantele sunt baza vieţii pe pământ. A-l număra depăşeşte orice imaginaţie. E nevoie de miliarde şi miliarde de corpuri individuale de plancton ca să întreţină viaţa unui peşte mare, pe care le primeşte mâncând un peşte mai mic, care a mâncat un peştişor şi mai mic, care se hrăneşte cu plancton. Vieţuitoarele uriaşe din mări nu-şi primesc hrana întotdeauna astfel. Balenele mănâncă planctonul direct şi nu mănâncă altceva decât plancton. Îţi poţi imagina cât de mult trebuie să mănânce ca să se menţină.