Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul şi își întinde aripile spre miazăzi?
Iov 39:26
Într-o dimineaţă devreme de septembrie, am urcat în vârful unui munte din partea de est a statului Tennessee, ca să privesc migraţia uliilor. În fiecare toamnă, când migrează în sud, pentru iarnă, aceşti ulii aleg să urmeze anumite lanţuri muntoase, ca să profite de avantajele curenților de aer ascendenţi cauzaţi de relief.
Cu o seară înainte, uliii s-au aşezat pentru noapte în văi şi pe versanţii munţilor, odihnindu-se în copaci şi în tufe. Trebuia să mă trezesc destul de devreme dimineaţa pe culme ca să privesc cum se ridică uliii care au dormit mai jos de mine.
Era dificil să observi păsările care zburau în cercuri, jos, pe măsură ce părăseau copacii şi începeau să se ridice în spirală. La început, maroniul de pe spatele lor se amesteca perfect cu culorile în schimbare ale pădurii. Am privit câte unul ici şi colo, în timp ce pluteau fără să mişte din aripi, din ce în ce mai sus. Curând erau la acelaşi nivel cu mine în urcușul lor, dar se părea că nici o pană nu se mişcă. Puteam să-i văd uşor acum, în timp ce se ridicau din ce în ce mai mult. În cele din urmă, ca nişte pete pe albastru, au început să se îndrepte spre sud.
În timp ce mă uitam la această scenă măreaţă, n-am putut să mă abţin şi să nu mă întreb: şi dacă totuşi…? Aceşti ulii depind de susţinerea aerului. Ei îşi arată încrederea în puterea lui de a-i ridica, întinzându-şi aripile ca s-o primească.
Presupune doar că unul dintre aceşti ulii ar fi început să gândească: e prea greu, prea obositor, să-mi ţin aripile astfel. Ar fi mult mai uşor dacă mi le-aş strânge. Şi să presupunem că ar face-o. Nu s-ar putea spune că susţinerea a fost retrasă. Aerul ar fi încă acolo, dar susținerea n-ar mai fi folosită.
În această simplă ilustraţie, putem vedea o mare lecţie spirituală. Mai întâi, noi nu ne menţinem singuri deasupra ispitelor. Atmosfera de dragoste a lui Dumnezeu ne susţine. În al doilea rând, susţinerea lui Dumnezeu este întotdeauna acolo. Dar prea adesea ne retragem aripile credinţei şi începem să cădem în descurajare şi alte atitudini periculoase. Dar când le deschidem, suntem din nou „purtaţi de aer”.
