APĂRAREA MUŞTEI DE RUMEGUŞ

În adevăr noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri?
2 Corinteni 2:15,16

Unele insecte au foarte supărătorul obicei de a regurgita o substanţă neplăcută atunci când sunt deranjate. Poate că ai ţinut în mână un cosaş şi ai observat sucul maroniu care îi iese din gură. Noi obişnuiam să-l nu­mim „suc de tutun” pentru motive evidente. Este lipicios şi tinde să te facă să dai drumul cosaşului.

Musca de rumeguş are un obicei asemănător, foarte interesant. În sta­diul de larvă, ea se hrăneşte cu ace de pin. În porţiunea inferioară a acului de pin, există o substanţă lipicioasă numită răşină, pe care ai observa­t-o ieşind din rănile şi cicatricile pinilor. Răşina este foarte dezgustătoare pentru cele mai multe dintre insecte şi astfel le ţine la distanţă pe multe dintre ele, care ar intra în copac şi l-ar distruge. Aşa că pinul foloseşte substanţa ca un mijloc de apărare împotriva atacului insectelor.

Se întâmplă, totuşi, că larva de muscă de rumeguş nu numai că mănâncă răşina, dar o şi foloseşte într-o manieră eficientă. Acest lucru nu este o problemă pentru copac, pentru că larva nu este interesată să intre în el. Vezi tu, larva de muscă de rumeguş depozitează răşina în stomac. Unde nu este digerată, ci doar păstrată. Când un prădător, cum ar fi o furnică sau un păianjen, vine spre ea, larva, pur şi simplu, regurgitează rășină asupra inamicului atacant. Astfel, furnica sau păianjenul abia dacă poate să fugă la timp. Uneori, însă, nu poate fugi deloc.

Când larva intră în stadiul de cocon (gogoaşă), ia cu ea şi răşină. Dar când iese din această fază, ca muscă de rumeguş adultă, lasă răşina în co­con, nemaiavând nevoie de ea pentru protecţie.

Acelaşi soare care va topi un kilogram de unt va face un kilogram de chit tare ca piatra. Soarele este acelaşi în ambele cazuri; modul în care este primită căldura lui face diferenţa. La fel este şi cu răşina din acele de pin, şi aşa – după cum spune textul nostru – este şi cu vestea bună a mântuirii prin Isus Hristos. Noi cum vom răspunde?

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor