Apoi pofta, când a zămislit… aduce moartea.
Iacov 1:15
Cu mult înainte de spray-urile pentru gândaci şi hârtia pentru muşte, indienii aveau rezolvată problema muştelor. Secretul lor era mărul de Peru, o plantă obişnuită, care creştea în locuri nepopulate, cunoscută indienilor sub numele de buruiana otrăvitoare pentru muşte.
Mărul de Peru înfloreşte în partea de est a Statelor Unite, din iulie până în septembrie. Planta ajunge să aibă în înălţime între 1,5 şi 2,5 metri, ocazional chiar şi 3,5 m. Ea face flori foarte frumoase, de un albastru deschis, în formă de clopoţei cam de 2 cm în diametru.
Deşi buruiana otrăvitoare pentru muşte este originară din America de Sud, a fost cultivată în grădinile indienilor cu mult timp înainte ca europenii să vină în Lumea Nouă. De la indieni, primii pionieri au învăţat să ia tulpinile verzi şi frunzele acestei plante, să le pună într-o tigaie şi să le zdrobească. Apoi, ei adăugau puţină smântână sau lapte dulce. Tigaia era aşezată într-un loc unde muştele o puteau găsi.
Nu cu mult timp în urmă, un naturalist din Tennessee a testat această metodă uitată de mult şi rezultatele au fost uimitoare. Aşezând tigaia cu amestecul lipicios într-un loc uşor de găsit, el a privit ce se întâmpla. Nu după mult timp, câteva muşte au apărut în zonă şi au mers pe amestec. Între timp, au mai venit şi altele. Cam la cinci minute după ce au mâncat otrava, muştele au plecat de la tigaie şi au început o serie de mişcări ciudate, comportându-se ca şi cum ar fi avut o teribilă durere de stomac. Apoi, au început să nu-şi mai poată folosi picioarele. Şi curând au murit.
Între timp, muştele au început să vină în coloane. Era un mister cum veştile au ajuns la ele, dar au continuat să vină şi să se înfrupte din poțiunea mortală. În graba lor, noii veniţi treceau peste trupurile moarte ale tovarășilor lor ca şi cum nimic nu conta, în afară de satisfacerea poftei.
În mai puţin de două ore după ce tigaia cu otravă a fost îndepărtată, toate muştele din zonă erau moarte.
