INDICATORUL DE MIERE

Sunt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.
Ieremia 4:22

Indicatorul de miere este o pasăre care şi-a primit numele de la faptul că ghidează animalele şi oamenii la cuiburile de albine. Când pasărea găseşte un astfel de cuib, merge să caute pe cineva destul de puternic ca să deschidă cuibul. De obicei acesta este ratelul, un membru al familiei nevăstuicii, căruia îi place mierea şi are fălci puternice ca să deschidă cu­ibul atât pentru el cât şi pentru indicatorul de miere. Când un indicator de miere nu poate să găsească un ratel, va încerca să conducă un alt animal, cum ar fi un pavianul sau chiar un om, la sursa de miere.

Când eram copil, întotdeauna mă gândeam că ar fi grozav să am pe aproape un indicator de miere. Dar, pe măsură ce am aflat mai mult despre pasăre, mi-a plăcut de ea din ce în ce mai puţin. De fapt, acum îmi pare mai degrabă o creatură de nedorit.

Mă gândeam că indicatorului de miere îi plăcea mierea şi avea nevoie de cineva care s-o ajute să o ia. Totuşi, ei îi place ceara, nu mierea. Ceea ce îi place, de fapt, sunt puii de albine, pe care îi mănâncă cu foarte mare plăcere.

Indicatorul de miere este un membru al familiei ciocănitorii. Ciocănitorile mănâncă larve şi albinele bebeluş, care arată ca nişte larve. Aşa că pot să le înţeleg obiceiul, deşi nu-mi place. Dar altceva m-a făcut să mă întorc împotriva acestei păsări. Mama indicator de miere îşi depune ouăle în cuiburile ciocănitorilor, cu care este înrudită. Când un pui de indicator de miere iese din ou, are două cârlige ascuţite pe cioc, pe care le folosește ca să-i ucidă pe ceilalţi pui din cuib, astfel încât să obţină întreaga atenţie a părinţilor vitregi.
Părinţii ciocănitori continuă să muncească pentru a aduce hrană ca să crească pe oaspetele lor neinvitat.

Deşi ştiu că indicatorul de miere este ceva natural, nu îmi place ceea ce face. Dar deseori când cineva face ceva ce nu ne place, neplăcerea noastră se manifestă şi asupra persoanei la fel ca asupra faptei. Isus nu este aşa. El ne iubeşte chiar dacă păcătuim.

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video