Şi acum fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi şi nu lepădați sfatul meu!
Proverbe 8:32,33
Contrar părerii populare, struţii nu-şi îngroapă capul în nisip când vine pericolul. Falsa impresie a luat naştere probabil din obiceiul păsării de a-şi întinde gâtul lung pe pământ în timp ce stă pe cuib. Într-o astfel de poziţie, este foarte bine camuflat şi pare ca o movilă sau o ridicătură de pământ.
Un băiat de 10 ani a hotărât, odată, să vadă de aproape un cuib de struţ. I s-a spus că struţul este foarte periculos; se ştia că pasărea aproape a spintecat în două un câine dintr-o singură lovitură. Mai mult, în timp ce una stă, cealaltă pasăre merge în jurul cuibului ca să fie atentă la intruşi – cum ar fi un băieţel de 10 ani.
Băiatul a fost învăţat că există doar două moduri de a te apăra împotriva unui struţ. Una este un băţ lung, cu capătul în formă de furcă, care să ţină la distanţă gâtul păsării astfel încât picioarele ucigaşe să fie departe. Celălalt este să te întinzi pe jos, să-ţi în gropi capul în mâini şi să stai nemişcat până când struţul pleacă. Pasărea nu poate lovi ceva ce este întins pe pământ.
Acest băiat avea un băţ în formă de furcă, dar struţul de pază a alunecat în spatele lui atât de repede încât când băiatul s-a întors şi l-a văzut s-a speriat atât de tare încât a aruncat băţul şi a luat-o la fugă. Revenindu-şi din spaimă, s-a aruncat la pământ, şi-a acoperit capul şi a rămas acolo nemişcat.
Pasărea a dat cu ciocul în ceva strălucitor de pe încălţămintea lui, apoi a stat de pază. Băiatul a stat nemişcat destul de mult, apoi a ridicat un cot ca să vadă dacă pasărea plecase. Un cioc ascuţit a îndepărtat orice îndoială. După ce a trecut şi mai mult timp a avut curajul să arunce din nou o privire. Pasărea plecase. Probabil schimbarea serviciului făcuse ca struţul să renunţe la vigilenţă. Băiatul a fost norocos. Dacă nu urma instrucțiunile la literă, ar fi fost ucis, fără îndoială.
