De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.
Isaia 1:18
Culoarea are însemnătate şi cred că lui Dumnezeu l-a plăcut foarte mult să decidă cu ce culori va decora mediul în care va trăi omul pe pământ.
Roşul este o culoare stimulatoare. N-am putea suporta prea mult roșu, de aceea Creatorul a folosit-o destul de puţin, pentru accente. El a folosit foarte mult în apusul de soare şi a presărat-o pe pajiştile pline de flori.
Şi culoarea portocalie invită la acţiune. Cine ar putea să reziste unei portocale coapte? Maestrul Pictor a folosit galbenul mai mult pentru că nu este o culoare aşa de stimulatoare ca roşul şi portocaliul. El a acoperit câmpurile şi păşunile cu galben şi a agăţat nenumărate fructe galbene în pomi.
Verde, culoarea care este deseori asociată cu viaţa, este atât de des prezentă încât, uneori, ni se pare normal să fie acolo. Ca şi binecuvântările noastre zilnice, ea este acolo mereu, dar noi vedem doar roşul, portocaliul şi galbenul din bucuria vieţii.
Albastrul este uneori privit ca o culoare spirituală. Dumnezeu ne cheamă din cerul albastru să ne alăturăm Lui. El ne vorbeşte din adânca mare albastră, spunându-ne că acolo a aruncat păcatele noastre.
Violet, culoarea regalităţii, este folosită rar în natură – cel mai mult pe flori.
Negrul şi maroniul sunt deseori privite ca fiind culori sobre, neinteresante, dar folosite adecvat, ele pun în evidenţă alte culori. În natură, negrul şi maroniul care acoperă zone întregi sunt curând acoperite de alte culori, cum ar fi iarba verde, care creşte pe o coastă de deal sau zăpada, care acoperă pustiul lăsat de iarnă.
Albul – culoarea dragostei şi curăţiei lui Dumnezeu – este combinaţia tuturor calităţilor oricărei alte culori, aşa cum dragostea lui Dumnezeu este o combinaţie a celorlalte calităţi ale Sale. Aceasta este culoarea care acoperă vieţile noastre şi le face frumoase ca o dimineaţă de iarnă după prima zăpadă proaspătă.
