Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
Psalmul 136:25
Acum câteva săptămâni am discutat despre păsările flamingo mari şi mici din Africa de Est. Astăzi vom vorbi din nou despre ele, într-un alt context.
În mod normal, două animale care sunt foarte asemănătoare nu pot trăi în aceeaşi zonă, pentru că concurează pentru hrană, adăpost şi parteneri. Dar flamingii mari şi mici trăiesc unii lângă alţii cu miile, pentru că modul lor de hrănire este complet diferit.
Marele flamingo are excrescenţe aspre, ca nişte dinţi, pe suprafaţa interioară a ciocului şi pe limbă. El răscolește fundul lacului pentru a stârni larve şi alte animale, apoi suge un cioc întreg de apă, o filtrează printre „dinţi” şi înghite vietăţile care rămân în gură. Fiind o pasăre carnivoră, marele flamingo mănâncă orice, până la mărimea unui şarpe mic.
Pe de altă parte, micul flamingo este vegetarian şi, în loc de dinţi, are o mulţime de perii pe suprafaţa lăţită din interiorul ciocului său. Dinţi mici, aflaţi de-a lungul deschiderii ciocului, împiedică intrarea în cioc a particulelor mai mari de 1 cm, iar periile previn intrarea în cioc a particulelor mai mari de 0,002 cm. Aşa că particulele de hrană pe care micul flamingo le mănâncă sunt foarte mici.
A fost o vreme când flamingo era vânat pentru limba lui mare, care era considerată o delicatesă. Astăzi, ei sunt cel mai mult preţuiţi pentru penele lor roşii şi cărămizii. Totuşi, capacitatea lor de conservare a reușit să salveze de vânătoare multe dintre coloniile care cuibăresc.
Faptul că cele două specii de flamingo pot găsi hrană în aceeaşi zonă ilustrează modul în care Dumnezeu oferă hrană creaturilor Sale. Echilibrând o varietate de diete într-o singură zonă, dintre care una se potriveşte unui animal, iar alta altui animal, El a făcut posibil să avem o varietate mai mare de viaţă în lumea noastră.
