El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulțimea peştilor.
Ioan 21:6
Delfinii au fost foarte mult timp o sursă de legende, în special din vremurile romanilor şi grecilor antici. Poveşti despre delfini împrieteniţi cu fiinţe omeneşti au multe versiuni. De exemplu, există povestea lui Arion, muzicianul grec care avea reputaţia de a fi cel mai bun cântăreţ din harpă al vremii sale. Când a fost prins de piraţi, se spune că şi-a salvat viaţa pe spatele unui delfin.
În timp ce astfel de istorii sunt probabil doar mituri, delfinii sunt cunoscuți pentru faptul că îi ajută pe pescari. În unele părţi ale lumii, cei care pescuiesc noaptea în bărci nu fac niciun zgomot, folosind felinare sau lanterne în întuneric. Planctonul este atras de lumină şi peştişorii se apropie să se hrănească cu el. Apoi vin şi peştii mai mari să se hrănească cu cei mici şi sunt prinşi de pescari. În timp ce toate acestea au loc, delfinii stau la distanţă, formând o barieră în apa mai adâncă, astfel că peştilor le este greu să scape de năvoadele pescarilor.
De asemenea, pescarii îi urmăresc şi pe peştii care caută hrană. Când peştii sunt speriaţi din adâncuri de către delfini, ei sunt uşor de prins.
Au fost şi cazuri de delfini singuri care au răspuns la un semnal cum ar fi lovirea unei vâsle de marginea bărcii. La auzul sunetului, delfinul apărea şi urma barca spre locurile de pescuit, unde alunga peştele din adâncuri spre ţărm. Pescarii prindeau ce puteau, iar delfinul mânca o parte din peştii neprinşi. Această tehnică de lucru împreună este atât în beneficiul omului cât şi al delfinului.
Aşa cum ne spune textul nostru, Isus Şi-a învăţat ucenicii o lecţie asemănătoare într-o dimineaţă după ce pescuiseră fără succes toată noaptea. Isus a asemănat pescuitul cu câştigarea de suflete. Fără Isus, nu putem câştiga suflete, indiferent cât de mult lucrăm; dar cu Isus, multe suflete sunt salvate.
